UNIVERSUL ARTELOR / Brukenthal uluieste Parisul

Probabil ca aspectul cel mai uimitor al Parisului, orasul tuturor luminilor si capitala europeana a artelor, orice s-ar zice si oricat ar fi sporit pretentiile concurentiale venite dinspre Londra si, mai ales, Berlin, este capacitatea sa de a se recunoaste mereu uluit. Metropola care dicteaza gustul literar si artistic al momentului, si care aduna, probabil, in patrimoniul sau muzeal cele mai stralucite opere plastice ale lumii, are talentul (sau poate eleganta, ori civilitatea…) sa nu sufere o clipa de suficienta. Stie sa cultive admiratia inalta pentru operele artistice venite din alte zari, si nu uita sa jubileze atunci cand poate oferi locuitorilor sai, dar si oaspetilor ocazionali, prilejul de a contempla opere necunoscute ale unor autori de care colectiile sale permanente (in primul rand Luvrul, dar si Musée d’Orsay, Le Petit Palais, muzeul Jacquemart-André sau Beaubourg – Centre Pompidou) sunt doldora. Asa se face ca, intr-un scurt sejur parizian de la mijlocul lunii septembrie, am fost asaltat, inca din prima zi de vizita, de stirile, aparute “à la une” in marile periodice culturale (L’Oeil, Connaissance des Arts), in cotidiene (Le Figaro, Le Monde, l’Humanité) sau la radio, privind deschiderea unei expozitii-eveniment: “Breughel, Memling, Van Eyck… La collection Brukenthal”. Asta ca sa nu mai vorbim despre afisele raspandite prin tot orasul, pe marile bulevarde sau in statiile de metrou (vezi foto 1). Un tam-tam mediatic care aproape ca plaseaza intr-o arie secundara marile expozitii tematice de la Luvru (“Rivalitati la Venetia: Titian, Tintoretto, Veronese”) sau de la Beaubourg (“elles@centrepompidou”).Gazda expozitiei: muzeul Jacquemart-André, unul dintre cele mai prestigioase ale urbei. Cladirea muzeului, situata in preajma bulevardului Champs Elysées, a fost ridicata la sfarsitul secolului al XIX-lea in noul Paris al lui Haussman, de catre Edouard André si de catre sotia sa, Nélie Jacquemart, si adaposteste colectiile cuplului de colectionari: arta franceza (Fragonard, Vigée-Lebrun, David), pictura flamanda si olandeza (Rembrandt, Van Dyck) sau italiana (Bellini, Uccello, Botticelli sau Perugino), piese de mobilier sau decoratiuni interioare. Iata cum prezinta organizatorii noua expozitie temporara: “Muzeul Jacquemart-André gazduieste, intre 11 septembrie 2009 si 11 ianuarie 2010, capodoperele colectiei Brukenthal, una dintre cele mai importante ale Europei Centrale, colectia care reuneste opere flamande ale celor mai mari maestri dintre secolele XV si XVII: Van Eyck, Jordaens, Brueghel, Memling sau Teniers”. Iata si prezentarea lui Samuel von Brukenthal: “Baronul a fost, ani la rand, un sfetnic apropiat al imparatesei Maria Tereza. Dupa o lunga cariera in domeniul politic a devenit, in 1977, guvernatorul tinutului sau natal: Transilvania. Foarte de timpuriu cunoscut drept un colectionar insatiabil, a achizitionat circa 16.000 de carti pretioase, un mare numar de obiecte de arta, aproape 800 de gravuri si 1.200 de tablouri. Colectia sa, constituita cu ajutorul unor negustori si specialisti in arta, a beneficiat si de cateva opere oferite de insasi Imparateasa. Deschis publicului in 1817, Muzeul National Brukenthal, unul dintre primele din Romania,” a fost la origine resedinta baronului (1721-18030)”. Ceea ce poate nu este indeajuns de cunoscut publicului roman (si ceea ce a constituit, de asemenea, o delicata nada de marketing), este faptul ca: “Pentru intaia oara in istoria sa, Muzeul National Brukenthal, imprumuta un ansamblu de cincizeci de opere. Aceasta expozitie constituie o adevarata descoperire si o ocazie unica de intalnire cu capodoperele colectiei Brukenthal”. Expozitia a fost organizata sub comisariatul lui Jan de Maere (un specialist in arta flamanda a secolelor XVI-XVII, care poseda propria galerie pariziana, si care, recent indragostit de Romania, si-a cumparat o proprietate in satul transilvanean Daia, sat unde, incepand din acest an, se desfasoara cursurile Universitatii de Vara, si unde expertul a tinut, in vara aceasta, cateva prelegeri) si al lui Nicolas Sainte Fare Garnot, conservator al Muzeului Jacquemart-Andre, si a prezentat, in afara selectiei de pictura flamanda, potrivit unui traseu atat tematic cat si cronologic, piese din alte scoli de pictura (Titian, Lorenzo Lotto sau Johan Georg Hinz).

Iata o lectie de management cultural pe care, mie cel putin, Parisul inca nu mi-o oferise. O lectie a carei morala paradoxala este ca trebuie sa strabati 2.000 de kilometri ca sa (re)descoperi minunatiile din propria ograda.