Unsprezece minute (fragment)
Barbatii pe care-i cunoscuse de cand sosise la Geneva faceau totul ca sa para siguri de ei, ca si cum ei ar fi condus lumea si propriile vieti; Maria insa vedea in ochii fiecaruia dintre ei frica de sotie sau panica de a nu obtine o erectie, de a nu fi destul de masculi in fata unei simple prostituate, pe care o mai si plateau
Barbatii pe care-i cunoscuse de cand sosise la Geneva faceau totul ca sa para siguri de ei, ca si cum ei ar fi condus lumea si propriile vieti; Maria insa vedea in ochii fiecaruia dintre ei frica de sotie sau panica de a nu obtine o erectie, de a nu fi destul de masculi in fata unei simple prostituate, pe care o mai si plateau. Daca ar fi fost la un magazin si nu le-ar fi placut incaltamintea, ar fi fost in stare sa se intoarca fluturand in mana bonul si sa pretinda banii inapoi. In schimb, chiar daca ar fi trebuit sa plateasca cu o firma, daca n-ar fi avut erectie, nu s-ar mai fi intors niciodata in acelasi local, deoarece isi inchipuiau ca povestea se raspandise printre toate celelalte femei, o adevarata rusine.
„Doar mie ar trebui sa-mi fie rusine pentru ca n-am reusit sa excit un barbat. Dar, in fapt, le este lor.”
Ca sa evite asemenea accese de timiditate, Maria cauta sa-i lase totdeauna in voia lor, iar cand vreunul parea mai baut sau mai fragil decat era firesc, evita sexul si se concentra doar asupra mangaierilor si masturbarii – ceea ce-i lasa foarte multumiti – oricat de absurda ar fi fost situatia, deoarece se puteau masturba si singuri.
Era obligatoriu sa nu-i lase sa se simta rusinati. Barbatii aceia, atat de puternici si de aroganti la locurile lor de munca, unde se razboiau necontenit cu functionarii, clientii, furnizorii, preconceptiile, secretele, atitudinile false, ipocrizia, teama, apasarea, isi terminau ziua intr-un local si nu le pasa ca platesc 350 de franci elvetieni ca sa inceteze a mai fi ei insisi pe timpul noptii.
„Pe timpul noptii? Stai, Maria, exagerezi. La drept vorbind, sunt patruzeci si cinci de minute si, chiar asa, daca scadem dezbracatul, incercatul catorva alinturi false, conversatia pe teme banale, imbracatul, vom reduce timpul acesta la unsprezece minute de sex propriu-zis.”
Unsprezece minute. Lumea gravita in jurul a ceva ce dura doar unsprezece minute.
Si din cauza acestor unsprezece minute dintr-o zi de douazeci si patru de ore (admitand ca toti fac dragoste cu sotiile lor in fiecare zi, ceea ce era o adevarata absurditate si o minciuna totala), ei se casatoreau, intretineau o familie, suportau plansetul copiilor, se dadeau de ceasul mortii ca sa se justifice cand ajungeau tarziu acasa, se uitau la zeci, sute de alte femei cu care le-ar fi placut sa se plimbe in jurul lacului din Geneva, isi cumparau haine scumpe pentru ei, rochii inca si mai scumpe pentru ele, plateau prostituate ca sa compenseze ceea ce le lipsea, sustineau o uriasa industrie de cosmetice, diete, gimnastica, pornografie, putere – si cand se intalneau cu alti barbati, contrar legendei, nu vorbeau niciodata despre femei. Discutau despre functii, bani si sport.
* Din volumul cu acelasi titlu, in curs de aparitie la Editura Humanitas. Traducere din portugheza de Pavel Cuila.
-
Digi Communications a trecut pe o pierdere de 9 mil. euro în T3 2026, față de un profit de 17 mil. euro anul trecut, deși veniturile au crescut cu 13%, la 633 mil. euroZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
Romgaz a raportat în primele 9 luni din 2026 un profit net consolidat de 2,2 miliarde lei, mai mic cu 8,9%, și venituri de 6,3 miliarde lei, în scădere cu 2,2%ZF 24 · 13 noiembrie 2026
-
HELLENiQ ENERGY anunță un plan de investiții de peste un miliard de euro în România, prin intermediul companiei sale locale din domeniul energiei din surse regenerabile.Info · 13 noiembrie 2026