Unu din șapte produse kika este „made în România“
Unu din șapte produse vândute de retailerul de mobilă kika, care operează un magazin în zona de vest a Bucureștiului, este realizat în România.
Unu din șapte produse vândute de retailerul de mobilă kika, care operează un magazin în zona de vest a Bucureștiului, este realizat în România.
“În prezent 15% din produsele din magazin sunt realizate pe plan local. Avem în plan să cooptăm și alți furnizori față de cei cu care lucrăm în prezent”, a spus Lars Lund, cel care conduce operațiunile locale ale kika. El spune că lucrează cu furnizori de canapele, de tapițerie și metraje.Este pentru prima dată când retailerul austriac a furnizat cifre privind ponderea produselor realizate în România în total. Lund afirmase anterior că lucrează cu producătorul arădean de mobilă Cotta International, unul dintre primii zece jucători din industria mobilei, cu afaceri de 42,4 mil. euro anul trecut. Cotta nu furnizează însă produse doar pentru magazinul din România, ci și pentru toate celelalte magazine ale grupului austriac. “Au devenit principalul furnizor de canapele al grupului.”
Lund mai spune că a încercat să poarte discuții cu alți patru furnizori locali de canapele, însă negocierile au eșuat. “Unii au refuzat pentru că deja lucrau cu Ikea. Ceilalți trei însă nu au vrut să lucreze cu noi pentru că noi le-am propus să testăm produsele în magazinul din România, și dacă totul va merge bine, ne vom extinde parteneriatul la nivel de grup. Ei au vrut direct contract pentru tot grupul.”
kika nu este însă singurul jucător străin de pe piața locală de mobilă care a apelat la furnizori locali. Un exemplu în acest sens este gigantul suedez IKEA. Datele din 2008 arată că grupul suedez avea 40 de furnizori locali, iar nivelul achizițiilor era estimat de ZF la circa 250 mil. euro.
kika va termina acest an cu o cifră de afaceri cu până la 10% mai mare decât în 2010, potrivit lui Lund. Retailerul de mobilă a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 48,6 mil. lei (11,5 mil. euro), în scădere cu 2,4% comparativ cu nivelul din 2009, conform calculelor ZF pe baza datelor de pe site-ul Ministerului de Finanțe.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026