Versiunea completă
ZF 24

UPDATE: Alerta cu bombă din sectorul 2 din București a fost falsă

Pirotehniștii bucureșteni au stabilit că alarma cu bombă din Sectorul 2 al Capitalei a fost falsă, sub mașina femeii care a sesizat polițiștii că a primit un mesaj de amenințare nefiind găsit niciun dispozitiv exploziv.

Andrei Dumitrescu - Mediafax · 11 aprilie 2013 · 1 min de citit

Pirotehniștii bucureșteni au stabilit că alarma cu bombă din Sectorul 2 al Capitalei a fost falsă, sub mașina femeii care a sesizat polițiștii că a primit un mesaj de amenințare nefiind găsit niciun dispozitiv exploziv.

Incidentul a fost sesizat pe strada Zece Mese, din Sectorul 2 al Capitalei, printr-un apel la numărul 112. Polițiștii au fost sesizați de o femeie că a primit un mesaj pe telefon de la o persoană care a anunțat-o că dacă se urcă în mașină, aceasta va sări în aer.

“Poliția Capitalei a fost sesizată la ora 8.38, prin 112, de o femeie care a fost anunțată că, dacă pornește mașina, are o bombă sub autoturism”, a declarat Emilia Mihai, de la Poliția Capitalei.

Pirotehniștii au stabilit, după verificări, că alarma cu bombă a fost falsă, sub mașina acesteia nefiind găsit niciun dispozitiv exploziv.

În timpul intervenției pirotehniștilor a fost izolată zona.

Citește și