Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

UPDATE: Cătălin Chelu a ajuns să dețină 46,5% din acțiunile Carbochim Cluj

Omul de afaceri Cătălin Chelu deține concertat prin intermediul mai multor firme din Galați o participație de 33,94% din acțiunile Carbochim Cluj, potrivit raportărilor Bursei.

Adrian Cojocar · 28 iunie 2011 · 2 min de citit

Omul de afaceri Cătălin Chelu deține concertat prin intermediul mai multor firme din Galați o participație de 33,94% din acțiunile Carbochim Cluj, potrivit raportărilor Bursei.

Totodată, Chelu deține un pachet de control la Electroargeș Curtea de Argeș care a achiziționat recent 12,55% din acțiunile Carbochim.

Omul de afaceri ar putea fi obligat să deruleze ofertă publică de preluare la Carbochim în condițiile în care reglementările prevăd că dacă un acționar depășește pragul de 33% trebuie să acorde dreptul celorlalți acționari de a ieși din companie la un preț stabilit de un evaluator.

Dividendele de la Electroargeș s-au dus pe acțiuni Carbochim

Mult disputatele dividende de la firma Electroargeș Curtea de Argeș (ELGS), pe care conducerea le propusese în acest an dar care au fost tăiate de pe listă după ce omul de afaceri Cătălin Chelu a preluat compania, au ajuns să finanțeze cea mai recentă achiziție a omului de afaceri din Galați, respectiv Carbochim Cluj (CBC).

Cătălin Chelu declara în luna mai că a decis să nu distribuie dividende la Electroargeș pentru că firma are nevoie de investiții și că banii ar putea fi direcționați doar temporar în acțiuni lichide.

Electroargeș a plătit 4,14 mil. lei (circa un milion de euro) în schimbul unei participații de 12,55% din Carbochim Cluj prin care Cătălin Chelu a devenit astfel cel mai mare acționar al producătorului de abrazivi, cu 46,5% din acțiuni prin mai multe firme.

Conducerea Electroargeș a propus în luna martie a acestui an distribuirea unor dividende de 3,4 mil. lei din profitul companiei obținut anul trecut, care s-a cifrat la 7,5 mil. lei. Dumitru Tudor, unul dintre principalii acționari ai Electroargeș, a propus de asemenea în aprilie distribuirea unor dividende în valoare de 5,7 mil. lei însă ambele propuneri au fost respinse.

Citește și