Urari pe mobil in valoare de 5 mil. euro
Romanii care au telefon mobil par sa fi dat uitarii moda felicitarilor puse in plic si trimise prin posta. La moda este SMS-ul si, mai nou, MMS-ul. In perioada sarbatorilor de iarna (Craciun si revelion), clientii principalilor operatori de telefonie mobila, Connex - Vodafone si Orange, au trimis 81 de milioane de SMS-uri
Romanii care au telefon mobil par sa fi dat uitarii moda felicitarilor puse in plic si trimise prin posta. La moda este SMS-ul si, mai nou, MMS-ul.
In perioada sarbatorilor de iarna (Craciun si revelion), clientii principalilor operatori de telefonie mobila, Connex – Vodafone si Orange, au trimis 81 de milioane de SMS-uri. Luand in calcul faptul ca tariful standard pentru un mesaj scris este de 7 centi, cei doi operatori au obtinut impreuna venituri de peste 5 milioane de euro numai din felicitarile de sarbatori ale clientilor lor.
Utilizatorii retelei Connex-Vodafone au trimis in perioada Craciunului (24-26 decembrie) si a Anului Nou (31 decembrie, 1 si 2 ianuarie) in total un numar de 51 milioane de mesaje scrise. Cu alte cuvinte, fiecare utilizator al retelei Connex-Vodafone (care are, conform ultimelor date oficiale, 5,5 milioane de clienti) a trimis de sarbatori, in medie, aproape 10 mesaje scrise. Oficialii operatorului nu au defalcat numarul de mesaje trimise de Craciun si, respectiv, de revelion, dar au spus ca intre 24 si 26 decembrie s-a inregistrat o crestere de 103% fata de acelasi interval din 2004. De asemenea, avand in vedere ca sarbatorile de iarna aduc un trafic de date mult mai mare fata de zilele obisnuite, numarul de mesaje trimise de Craciun in reteaua Connex-Vodafone a fost cu 283% mai mare fata de saptamana precedenta (17-19 decembrie), conform oficialilor companiei.
La randul lor, cei 6,2 milioane de clienti ai Orange au expediat in perioada sarbatorilor, cumulat, 30 de milioane de mesaje scrise. Astfel, intre 24 si 26 decembrie au fost trimise 15,6 milioane de SMS-uri, reprezentand o crestere de 72% fata de aceeasi perioada a anului trecut, iar de revelion, adica intre 31 decembrie si 2 ianuarie, s-au expediat 14,6 milioane de mesaje.
Si cele cateva sute de mii de utilizatori ai retelei Zapp au trimis mai multe mesaje scrise decat iarna trecuta. Fara sa precizeze numarul exact de mesaje expediate din reteaua proprie, oficialii companiei au spus ca s-a inregistrat o crestere de 140%-150% fata de sarbatorile de iarna din anul anterior. De asemenea, numarul mesajelor trimise de sarbatori a fost de cinci ori mai mare decat cele expediate in zilele obisnuite. Serviciul “multiSMS”, lansat de Zapp in decembrie si care permite transmiterea de mesaje catre mai multi destinatari in acelasi timp, a generat circa 8%-9% din totalul SMS-urilor trimise de sarbatori.
Contactati de ZF, oficialii operatorului Cosmote Romania, care s-a relansat pe piata la inceputul lunii trecute, nu au dorit sa faca publice date despre traficul de mesaje inregistrat in perioada sarbatorilor de iarna.
Romanii folosesc din ce in ce mai mult si felicitarile electronice vizuale. In perioada Craciunului, clientii Orange au trimis cu 400% mai multe mesaje multimedia (MMS) fata de anul trecut, iar in perioada 31 decembrie – 1 ianuarie cresterea a fost aproape la fel de mare – 340%.
Mesajele MMS reprezinta combinatii de imagine, sunet si text care se transmit ca si SMS-urile si pot fi vizualizate direct pe telefonul mobil.
Si Connex-Vodafone a inregistrat cresteri la numarul de MMS-uri expediate. In perioada Craciunului, s-au trimis cu 23% mai multe astfel de mesaje fata de anul trecut si cu 61% mai multe fata de saptamana anterioara, conform oficialilor companiei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026