Urbanism: Presiunea imobiliara a dezvoltat Bucurestiul
Gheorghe Patrascu, noul arhitect-sef al Capitalei, spune ca intr-un an vor disparea constructiile haotice din Capitala daca vor fi introduse reglementari clare ale Planului Urbanistic General (PUG). Presiunea imobiliara este un avantaj pentru dezvoltarea Bucurestiului, in conditiile in care sunt putine orase din Europa care sunt atractive pentru investitorii straini, insa proiectele viitoare vor…
Patrascu, fost director general al Directiei Generale de Dezvoltare Teritoriala din cadrul MDLPL (Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor), a fost numit de Sorin Oprescu, primarul Capitalei, pentru o perioada de sase luni in functia de arhitect-sef al Capitalei, printr-un transfer de la minister.
“In trecut nu a existat o legatura intre Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor si arhitectul-sef al Capitalei. Este un prim pas in acest sens, care va contribui la o dezvoltare coerenta a orasului”, explica Patrascu. Dupa aceasta perioada va fi organizat un concurs la care Patrascu nu s-a decis inca daca va participa. “In urmatoarele doua luni voi pregati o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea urbanistica a Capitalei. In prezent derulam un audit sumar a institutiei ceea ce s-a facut pana acum, insa structura actuala a arhitectului-sef este foarta slaba. Trebuie reorganizata structura si create legaturi cu asociatia de cadastru si cu regimul proprietatii, pentru ca acum exista o izolare intre aceste institutii”, afirma Patrascu, de profesie arhitect. Functia de arhitect-sef presupune abilitati de negociere, pentru ca dezvoltarea urbana implica dezbateri intre interesul public si cel privat. “Urbanismul implica multa negociere intre interesul public si cel privat, pentru ca interesul autoritatilor locale este ca orasul sa continue sa se dezvolte, insa nu intr-un ritm haotic. Dupa primele doua-trei luni in aceasta functie voi decide daca voi participa la concursul care va fi organizat peste sase luni, deocamdata sunt doar delegat din partea MLDPL”, spune Patrascu. Refacerea Planului Urbanistic General (PUG) este una dintre principalele puncte aflate pe lista de obiective a lui Patrascu. “Una dintre prioritati va fi refacerea Planului Urbanistic General, care nu mai este actualizat din anul 2000, astfel incat derogarile sa devina exceptie. Mai exact, trebuie reglementate cat mai multe zone prin PUG, pentru a evita ulterioarele derogari prin PUZ, care au condus in ultimii ani la dezvoltarea haotica”, explica noul arhitect-sef al Bucurestiului. Presiunea imobiliara a dezvoltat Capitala Interesul investitorilor imobiliari a condus la dezvoltarea urbana a orasului in ultimii ani, avand in vedere ca sunt putine orase in Europa care se pot lauda cu o atractivitate atat de ridicata in randul dezvoltatorilor de profil, insa ritmul haotic de constructie trebuie oprit. “Presiunea imobiliara este un avantaj pentru dezvoltarea orasului. Sunt putine orase in lume care se pot bucura de un asemenea interes din partea investitorilor straini, insa trebuie sa existe reglementari clare, astfel incat dezvoltatorul sa stie exact ce poate sa construiasca dupa ce cumpara terenul”, mentioneaza Patrascu. Patrascu a fost initiatorul ordonantei de urgenta privind dezvoltarea urbanistica, prin care derogarile de la Planul Urbanistic General (PUG) prin Planul Urbanistic Zonal si de Detaliu sa ajunga la maximum 20%. “Noua ordonanta prevede ca derogarile sa ajunga la maximum 20% din suprafata construita, avand in vedere ca au fost cazuri in care derogarea a ajuns la 100%. Pana acum a fost un El Dorado in piata imobiliara, in care fiecare putea sa construiasca orice”, afirma arhitectul. Modificarea legii, aprobata acum, intareste planurile urbanistice generale aplicate prea putin eficient pana in prezent. Este de sperat ca prin aplicarea legii vor fi eliminate definitiv constructiile de case in terenuri inundabile sau in zone verzi. Ordonanta care modifica Legea 350/ 2001 (legea care reglementeaza amenajarea teritoriului si urbanismului) a fost adoptata in 27 august. Noile reglementari se aplica de la intrarea in vigoare, dar cei care au depus cereri pentru eliberarea de autorizatii de construire anterior acestei date au la dispozitie sase luni, pana atunci se aplica reglementarile vechi ale legii. “Va fi o perioada de inca un an in care vom vedea anomalii in dezvoltarea urbana, din cauza proiectelor aprobate inainte de adoptarea ordonantei de urgenta, insa in circa patru-cinci ani se va crea un echilibru daca vor fi introduse reglementari clare”, spune Patrascu. Derogarile de la PUG au condus de altfel la profituri uriase pentru investitorii imobiliari anii trecuti. In tarile din Vest un profit mare in cadrul unei investitii imobiliare ajunge la 8-10%, iar in cazul in care se ajunge la 15% poate fi considerat un “tun” imobiliar. In Capitala profitul unui dezvoltator a ajuns chiar si la 100%. Acum randamentele au scazut pe fondul crizei financiare globale, insa depasesc in continuare nivelul de 15%. Dezvoltarea pe verticala trebuie sustinutaCitește și
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026