Uriașul Andreescu, Baba și concurența/ de Remus Andrei Ion

Se rescrie istoria pentru Ion Andreescu. “Femei în parc”, o pictură excepțională, și două citate din trecut recompun posteritatea unui pictor de geniu ignorat de contemporani, descoperit prin anii ’50 cu acordul autorităților și revigorat acum de un record de colecționar pe piața de artă. Însuși marele Grigorescu declara: “Andreescu e cel mai mare artist pe care l-a avut țara, y compris moi! Dacă ar fi trăit, ar fi devenit negreșit marele nostru artist național.” Însă, peste ani, Radu Ionescu rostea la comunicările Academiei: “Opera lui Andreescu este un mare prohod neîmpărțit în popasuri sau cântări…”

Omul a murit la doar 32 de ani, trist, departe de glorie și cu marea și poate singura fericire că a văzut și a pictat minunile de la Barbizon… Artistul nu a știut prea bine ce i se întâmplă, a pictat, a învățat viitori preoți să deseneze “un pătul, un gard, planuri de case țărănești”, a avut o singură expoziție personală și a “gustat” fericit și sărac din farmecul Școlii de la Barbizon. Acolo l-a pictat Grigorescu pe poteca din pădure…

Printre colecționarii vremii, nu a adunat prea multe simpatii, marele Dona avea, în 1925, deja 28 de picturi reprezentative ale lui Grigorescu, 20 de “luchieni”, 35 de lucrări ale lui Petrașcu și 18 Pallady, însă doar 2 tablouri de Andreescu. Și, până la urmă, opera lui Andreescu a adunat puțin peste 100 de piese. Plus alte vreo 200 de falsuri, unele ieșite din peneluri meștere precum ale lui Marinescu Vâlsan sau Leon Biju.

Se știu poveștile, după cum poate că merită luată în seamă și mărturia lui Radu Bogdan, care a primit sarcină de la Partid să găsescă pictori care să facă reproduceri după Andreescu pentru a le trimite ambasadelor prin lume.

Radu Ionescu mai observa: “Modest, timid, funciarmente trist, apăsat încă mai mult dinauntru decât dinafară, Andreescu nu visează, nu retrăiește, nu se entuziasmează: el se caută.” La o licitație de artă, însă, nu ajung poveștile despre artist, ci lucrările sale. Picturile lui Andreescu au “bulversat” cumva lumea colecționarilor, de fiecare dată când au fost scoase la vânzare. Niciodată însă nu s-a făcut atâta rumoare ca în cazul “Femeilor în parc”, pictură reprodusă în multe cărți, comentată, repovestită, nevăzută decât în cercuri de cunoscători.

Andreescu este înregistrat cu trei vânzări doar – trei picturi, dintre care una, “Cap de țărăncuță cu tulpan galben” a stat în top mulți ani: s-a cumpărat cu aproape 50.000 de euro, în decembrie 1999. Acum nu mai există niciun Andreescu în top, după ce, la începutul lui 2009, a mai existat în ofertă un alt portret de fată al lui Andreescu, evaluat la suma record de 265.000-300.000 de euro. Nu s-a licitat, pe o piață unde abia se depășise pragul psihologic de 100.000 de euro. Atunci a survenit și o ofertă cu plata pe loc: 150.000 de euro, dar proprietarul tabloului nu voia să renunțe la el fără 250.000 de euro. Tranzacția nu a avut loc, însă Andreescu se apropia de cota uriașă pe care o merita.

În prag de mărțișor s-a întâmplat minunea. La o licitație în care a concurat cu un portret mini, “Visare”, semnat Grigorescu și adjudecat cu doar 19.000 de euro (evaluările erau spre 40.000 de euro!), toată lumea a putut vedea una dintre capodoperele lui Andreescu, lucrare de respirație impresionistă, “Femei în parc”. Pictura și-a depășit evaluarea maximală, iar ciocanul a căzut la 130.000 de euro. Maxim pentru Andreescu, sumă de top pentru orice artist român. În topul vânzărilor record, Grigorescu, Luchian, dar și Ressu plus Marcel Iancu rămân peste Andreescu. Doar că Andreescu a ajuns la această cotă prin patru tranzacții, iar ceilalți după câteva zeci sau sute de vânzări în creștere.

Are Andreescu concurenți sau cota sa va depinde doar de propriile picturi ajunse pe piață? Rămâne de văzut. Cert este că, prin suma mică de piese, prin alonja internațională pe care i-o dă stagiul de la Barbizon, prin profunzimea “necomercială” prin care și-a dezvoltat creația, prin puterea de seducție, de ce nu, a multora dintre operele sale, Andreescu este unul dintre artiștii noștri care poate ieși pe piața europeană…

Cum ar fi ca un tablou Andreescu să fie promovat de o mare casă de licitație cu luni bune înainte de vânzare prin muzeele lumii, prin galerii cosmopolite, așa cum s-a întâmplat cu cel mai recent “record” Picasso?!

Pe la noi nici simpla concurență dintre două case de licitații nu prea pune semne de întrebare colecționarilor sau altor cumpărători. Două zile consecutive s-au licitat în locații diferite două picturi asemănătoare ale lui Corneliu Baba: “Anemone”. Ambele, uleiuri pe pânză lipită pe carton de dimensiuni egale, compoziții așezate – flori într-o ulcică – au pornit din start de pe poziții diferite. Prima ofertă, dintr-o marți, la Alis, a pornit de la 7.800 euro. Seara următoare, la Artmark, a doua lucrare era evaluată la 6.000-9.000 de euro. Prima licitare s-a încheiat la 13.000 de euro, ce-a de-a doua la 19.500 de euro. Foarte probabil, prea puțini cumpărători au știut de ambele tranzacții… Acum, picturile pot fi comparate, pe internet. Dacă ar apărea imediat încă un tablou “Anemone” al aceluiași Baba, cu cât s-ar vinde?

Una peste alta, piața românească de artă, unde la fiecare licitație apar oameni gată să liciteze pentru recorduri, dar care nu au mai cumpărat până atunci niciun tablou reprezentativ – ca sumă sau ca realizare artistică – încă mai trebuie să se structureze. Doar principiul cererii și al ofertei nu pare suficient atunci când este vorba despre tranzacții de patrimoniu cultural care se înscriu în linia unei anumite pregătiri, educații, ținute intelectuale. E de citit prin memoriile colecționarilor, prin amintirile artiștilor, prin documentele mai mult sau mai puțin savuroase ale epocilor care au priit artelor, pentru a nu rata noi și frumoase prietenii între creatori și colecționarii lor…

Putem compara două fotografii acum: de la recenta licitație Artmark, “de mărțișor”, și de la Sotheby’s, unde s-au cumpărat opere de milioane realizate de contemporani, după 1945. La Londra (vânzări de 52.965.613 euro) au fost oameni care au sărit de pe scaun pentru a-și lansa o ofertă, ca la bursă, speculează fiecare secundă pentru că vor o anume operă de artă… La București este încă prea multă (suspectă) liniște.

artalicitata.blogspot.com