Versiunea completă
Business Hi-Tech

Utilitatile publice se muta pe web

Grupul Virgin si compania din sectorul utilitatilor publice London Electricity vor colabora pentru lansarea unei societati energetice pe Internet, in cursul acestei saptamani.Obiectivul noii companii va fi reducerea preturilor la electricitate si gaze naturale pe tot cuprinsul Marii Britanii

Iuliana Butuc Cerchez · 3 iulie 2000 · 1 min de citit

Grupul Virgin si compania din sectorul utilitatilor publice London Electricity vor colabora pentru lansarea unei societati energetice pe Internet, in cursul acestei saptamani.

Obiectivul noii companii va fi reducerea preturilor la electricitate si gaze naturale pe tot cuprinsul Marii Britanii. Societatea va avea un capital initial de 15 milioane de lire sterline, grupul Virgin detinand 75% din actiuni.

Formarea noii companii face parte din strategia grupului majoritar de a obtine o pozitie mai buna pe piata serviciilor destinate persoanelor private. Pe termen lung, clientii companiei nou formate vor avea posibilitatea sa angajeze serviciile unor decoratori, tamplari sau instalatori prin intermediul Internetului. Virgin va fi in acest caz contractorul principal care va angaja la randul sau prestatorii de servicii. “Persoanele individuale vor putea astfel sa beneficieze de anumite servicii garantia privind seriozitatea prestatorilor fiind oferita de compania noastra”, se arata in comunicatul de presa emis cu acest prilej.

In plus, noua companie va sprijini London Electricity sa-si desfasoare strategia agresiva de crestere pe piata britanica. Societatea de utilitati publice este detinuta de catre Electricite de France care, in plus, este furnizorul principal de electricitate pentru toata regiunea de sud-vest a Angliei. Potrivit presei britanice, London Electricity are peste 2,3 milioane de abonati.

Printre rivalii companiei nou formate se afla societatea Servista.com care ofera persoanelor private posibilitatea de a achita o factura online care grupeaza consumul de electricitate si gaze precum si contravaloarea serviciilor telefonice.

Citește și