Uton Onești a intrat în insolvență
Uton Onești (UTN), firmă controlată indirect de omul de afaceri Marian Iancu, a intrat în insolvență după ce Tribunalul Bacău a admis în data de 7 mai cererea unui creditor.
Uton Onești (UTN), firmă controlată indirect de omul de afaceri Marian Iancu, a intrat în insolvență după ce Tribunalul Bacău a admis în data de 7 mai cererea unui creditor. Insolvența Uton a fost cerută de firma Urbis Armături Sanitare, iar în acest dosar au mai depus cereri de intervenție firmele Biodinamic și Febermayr România, precum și BKP Trust Invest, Municipiul Onești, Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău și Sideralcom.
Firma Insolv Consult Team IPURL a fost numită administrator judiciar al Uton, potrivit unui comunicat transmis Bursei de Valori București (BVB). Conform celor mai recente raportări, fostul patron al clubului de fotbal Politehnica Timișoara Marian Iancu controlează indirect acțiuni reprezentând 98,14% din capitalul social al Uton. Firma BKP Trust Invest deține 52,35% din acțiuni, iar Carom Onești are 45,78% din titluri.
Uton a intrat pe pierderi din anul 2010, când a încheiat exercițiul financiar cu un rezultat negativ de 6,7 mil. lei. Pierderile au crescut în 2011 la 8,2 mil. lei, în timp ce cifra de afaceri a scăzut cu 4%, la 41,2 mil. lei. Uton nu a prezentat încă rezultatele financiare înregistrate anul trecut. La finele anului 2011 Uton avea datorii de aproape 28,7 mil. lei.
Acest articol a aparut in editia tiparita a Ziarului Financiar din data de 28.05.2013
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026