Versiunea completă
Politică externă

Va mai fi Obama președinte? Harta alegerilor prezidențiale din 2012

Cel mai puternic om din lume, președintele american Barack Obama, se luptă anul acesta pentru a mai rămâne la Casa Albă încă patru ani, urmând să înfrunte candidatul propus de partidul Republican la alegerile organizate în noiembrie.

Alexandru Matei · 7 ianuarie 2012 · 2 min de citit

Cel mai puternic om din lume, președintele american Barack Obama, se luptă anul acesta pentru a mai rămâne la Casa Albă încă patru ani, urmând să înfrunte candidatul propus de partidul Republican la alegerile organizate în noiembrie.

Obama are o misiune grea, având în vedere că popularitatea sa se află la puțin peste 40%, comparativ cu aproape 65% în 2009, la începutul mandatului. Cel mai de temut adversar al său ar putea fi nu candidatul republican, ci criza economică, în condițiile în care mulți analiști se asteaptă ca 2012 să fie un an mai dificil pentru cea mai mare economie a lumii decât 2012.

Alegeri vor avea loc anul acesta și în Franța, unde președintele Nicolas Sarkozy va încerca să recâștige încă un mandat în fruntea uneia dintre cele mai importante economii ale Europei.

Misiunea sa a fost ușurată anul trecut când principalul său contracandidat, Dominique Strauss Kahn a decis să nu intre în cursa electorală ca urmare a scandalului sexual în care a fost implicat în vară și care l-a forțat să demisioneze din funcția de președinte al FMI.

De alegeri “fierbinți” vor avea parte și rușii, unde premierul Vladimir Putin înceacă să revină la Kremlin pentru un al treilea mandat de președinte. Problemele de la alegerile parlamentare, ce au fost câștigate de partidul lui Putin, au scos în stradă zeci de mii de ruși. Putin și-a redus însă șansele după ce a fost acuzat de fraude electorale.

2012 este un an important și pentru China, unde partidul comunist își înoiește conducerea.

Unde vor avea loc alegeri în 2012:

Ianuarie: Finlanda, Taiwan
Februarie: Turkmenistan, Senegal
Martie: Rusia, Madagascar, Egipt
Aprilie: Mali
Mai: Franța, Republica Dominicană, Timorul de Est
Iunie: Islanda
Iulie: Mexic, India, Albania
August: Siera Leone, Kenia
Septembrie: –
Octombrie: China (schimbare de putere), Venezuela
Noiembrie: SUA, Palau, Gabon
Decembrie: Coreea de Sud, Ghana, Slovenia, Turcia

Sursă: Roland Berger

Citește și