Val Gheorghiu și Romică, cel care doarme cu tranzistorul sub cap/ de Bogdan Crețu

Nu cred în coincidențe. Recent, chiar le povesteam unor prieteni câteva momente cu Val Gheorghiu. Cum ne bâțâiam fiecare pe câte un picior și schițam, din mână, o reverență caraghioasă, atunci când ne întâlneam în contexte oficiale, pe la lansări de carte sau vernisaje; cum a scris el acum nici un an că m-a sunat, iar eu patinam pe Siutghiol și nici că-mi păsa de ce rămăsese în Iași, iar eu am replicat, într-un articol, că l-am visat lansându-se, cu parapanta, de pe Hotelul Unirea, planînd ca un vultur leneș pe deasupra orașului și dispărând, în cele din urmă, pe fereastra atelierului său de pe Strada Armeană; cum m-am prostit eu la lansarea cărții sale Omul din gard și am povestit atracția lui fiu-miu (care pe atunci avea cam 3 luni) pentru acel obiect elegant și am și explicat de ce, scoțând din geantă o zornăitoare cu Tweety, care avea exact culoarea cărții, iar în tot timpul cât am vorbit, Val Gheorghiu a zornăit zornăitoarea. Și altele, pe care nu le mai pomenesc aici. În fine, într-un alt context, îi evocam seria de portrete ale marilor scriitori, dintre care James Joyce și Virginia Woolf mi se înfipseseră în minte. Un coleg care se pricepe folosea chiar cuvântul “capodoperă”.

Adevărul este că începuse să-mi lipsească Val Gheorghiu. Nu-i mai întâlneam silueta rectilinie pe străzile Iașului, nu mai primeam, din când în când, câte un telefon de control, care să mă invite la o mică discuție, în atelier, la un pahar de carcalete sau la o ceșcuță de cafea și nici nu-i mai găseam tabletele sclipitoare în pagina de opinii a “Ziarului de Iași”; din 2006, timp de aproape patru ani, am împărțit, în fiecare marți, pagina a șasea și asta a fost chiar o onoare pentru mine.

Nu cred în coincidențe, spuneam. Mă gândisem la Val Gheorghiu, îl pomenisem adesea, mai întrebasem pe unul-altul despre el fără să pot afla prea multe. Când deodată, duminică seara, primesc un telefon de la “dispărutul” pictor și scriitor. Tipic Val Gheorghiu. Mă suna ca să mă anunțe că… nu a murit. Doar s-a retras. Dar se întoarce el. Între timp, își vindecă melancolia (De asta suferă și de asta a murit și Eminescu, nu? Că doar nu ne-om încurca acum în diagnostice complicate și moderne) într-un loc rupt de lume, din care evadează periodic. Acolo îl are coleg de cameră pe un foarte distins domn, care doarme cu tranzistorul sub cap. Și gata, noapte bună. După un minut, iar zbrrr, telefonul. “Pe domnul cu tranzistorul îl cheamă Romică”. Și închide. Și după un alt minut iar telefonul: “Promit că ăsta e ultimul, iartă-mi nebunia!” Da, dar mie tocmai “nebunia” asta mi-a plăcut întotdeauna la Val Gheorghiu. E “nebunia” din pictura și din proza sa. E modul unui artist de a rămâne artist și în afara atelierului. Este, dacă vreți, semnul autenticității. Val Gheorghiu nu este doar un pictor și un prozator de primă mărime, el mai este și un personaj. Unul al propriei sale opere. Întotdeauna mi s-a părut că a împrumutat ceva din alura sa nonșalantă și indolentă siluetelor feminine care îi populează tablourile. Și că a știut să-și contemple fără pejudecăți, cu amuzament superior, personajele din proză, de care îl lega un aer familiar. Oricum, Val Gheorghiu nu și-a pierdut umorul nici în momentele dificile, de maximă… melancolie. Și ăsta este un semn de mare vitalitate.

Nu cred în coincidențe, vă amintiți? Dacă pictorul s-a îndurat să ne dea un semn, e clar că ceva tot ne coace el. Deocamdată a fost plecat într-un stagiu de documentare. Oricum, de acum încolo am să fiu cu ochii în patru pe stradă. Și am să deschid în fiecare marți cu nerăbdare “Ziarul de Iași” direct la pagina de opinii. Ca să citesc despre Romică, cel care doarme cu tranzistorul sub cap.

BOGDAN CREȚU (născut la 21 ianuarie 1978, în județul Constanța) este lector la Catedra de Literatură Română din cadrul Facultății de Litere, Universitatea “Al.I. Cuza” din Iași. Doctor în filologie, cu distincția magna cum laudae, din iulie 2006. Volume publicate: Arpegii critice. Explorări în critica și eseistica actuale (Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru debut al revistei “Convorbiri literare”); Matei Vișniec – un optzecist atipic (Premiul pentru debut al “Ziarului de Iași”, nominalizat la Premiul pentru debut al revistei “România literară”), Lecturi actuale. Pagini despre literatura română contemporană (Premiul pentru critică al revistei “Ateneu”), Utopia negativă în literatura română. Cronicar literar, eseist; a publicat în jur de 500 de articole în diferite reviste culturale. Semnează prefețe la numeroase volume, antologii etc. Redactor al revistei “Paradigma”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației pentru Literatură Generală și Comparată. Din 2006, semnează o rubrică săptămânală în “Ziarul de Iași”. Colaborator la emisiunea “Convorbiri literare” a Radio Iași, din 2006.