Valer Blidar a depus actele pentru infiintarea unei banci
Omul de afaceri Valer Blidar, proprietarul mai multor firme, printre care Astra Vagoane Calatori Arad, a depus la Banca Nationala a Romaniei (BNR) documentatia pentru autorizarea unei banci cu capital integral romanesc, au declarat surse apropiate acestuia.
Omul de afaceri Valer Blidar, proprietarul mai multor firme, printre care Astra Vagoane Calatori Arad, a depus la Banca Nationala a Romaniei (BNR) documentatia pentru autorizarea unei banci cu capital integral romanesc, au declarat surse apropiate acestuia.
Contactat, Blidar a spus ca nu comenteaza, avand in vedere ca si daca informatia ar fi corecta exista clauze de confidentialitate in procesul de autorizare a unei banci. Sursele citate nu au putut preciza daca alaturi de Blidar participa la capitalul bancii si alti actionari. La Astra Vagoane Calatori Arad, Blidar detine in mod direct 44,91% din actiuni si un pachet de 51% indirect, prin firma Tristar SRL, unde controleaza 80% din partile sociale. La finele lunii noiembrie, seful directiei Supraveghere din BNR Nicolae Cinteza a afirmat ca banca centrala are in analiza documentatia de autorizare a unei noi banci, infiintata cu capital privat romanesc. El a aratat ca este vorba de actionari seriosi, dar a refuzat sa dea detalii privind identitatea acestora. In sistemul bancar mai sunt trei banci si o cooperativa de credit cu capital privat majoritar romanesc – Banca Transilvania, Banca Comerciala Carpatica, Libra Bank si CreditCoop. De asemenea, pe piata interna activeaza doua banci cu capital majoritar de stat, Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) si Eximbank. Institutiile de credit cu capital privat majoritar autohton detin 6,8% din activele bancare, iar bancile de stat au o cota de 5,3%. Restul de 87,9% din active revine bancilor unde pachetul majoritar este detinut de capitalul strain. In structura capitalului social pe total sistem investitiile romanesti detin o pondere mai importanta decat in active, respectiv 14,2% revin capitalului privat romanesc, 11,7% capitalului de stat si 74,1% capitalului strain. Printre oamenii de afaceri locali care au dorit sa infiinteze o banca s-au mai numarat finantatorul Stelei, Gigi Becali, si Horia Manda, care coordoneaza fondurile de investitii Romanian-American Enterprise Fund (RAEF) si Balkan Accession Fund (BAF). Daca in cazul lui Becali, BNR a respins cererea de acordare a licentei, in cazul lui Manda nu a fost luata inca o decizie. La inceputul acesteri luni, Manda a declarat pentru ZF ca are intentia de a transforma Capa Finance, firma de microfinantare controlata de fondul de investitii RAEF, in banca, confirmand faptul ca a depus cererea de autorizare la BNR.Citește și
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026