Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Valiza senzuală (cu Bellucci goală)

Putea fi un bestseller. Are mult erotism (e drept, la limita morbidului), lascivitate vintage, marketing inteligent, și se bucură de două semnături care ar putea vinde orice: Bettina Rheims (fiica academicianului Maurice Rheims, autoarea portretului oficial al lui Jacques Chirac) și Serge Bramly.

Daniel Nicolescu · 27 mai 2010 · 4 min de citit

Putea fi un bestseller. Are mult erotism (e drept, la limita morbidului), lascivitate vintage, marketing inteligent, și se bucură de două semnături care ar putea vinde orice: Bettina Rheims (fiica academicianului Maurice Rheims, autoarea portretului oficial al lui Jacques Chirac) și Serge Bramly. Dar este un antibestseller. In primul rând din cauza imaginilor excesiv de prețioase, de căutate, de chinuit culturale, și, in al doilea, din pricina prețului prohibitiv. La noi ar fi fost accizat ca produs de lux (costă 750 de euro). Albumul “Rose, c’est Paris” (foto 6), ultima producție a cuplului (actualmente doar profesional) amintit, este, in intenția autorilor, un roman fotografic și a apărut la Taschen. Este vârit intr-o valijoară cochetă, e insoțit de un DVD (cu filmul “romanului”, la fel de important in economia ansamblului ca și cartea, și care arată, potrivit lui Branly, “tot ceea ce scapă imaginii fixe”), de un trandafir și de alte obiecțele adunate, suprarealist sau cu anasâna, cum doriți. Dar, cum bine spunea un comentator, mergând pe urmele lui Magritte: “Ceci n’est pas un livre, ceci n’est pas un film!” Ce pare sigur, ca gen, este doar expoziția foto care insoțește romanul/film și care este deschisă, până pe 11 iulie, la sediul Bibliotecii Naționale a Franței, sala Richelieu.

Monografie fotografică a unui Paris secret, și, in același timp, lungmetraj pe suport DVD, “Rose, c’est Paris” este o operă in două formate diferite care intră in rezonanță și se completează. E un portret alb-negru al Orașului Lumină, o călătorie pe urmele unor fantome celebre (André Breton, Jean Cocteau, Dali, Man Ray, Albert Cohen), ințesată de fantasme, locuri secrete, de norișori de opiu, păpuși gonflabile, sicrie, interioare savant părăginite, catafalcuri, săbii, spade, pumnale și lilieci impăiați, și, mai ales, superbe trupuri de doamne și domnițe, dezgolite cu schepsis și arătând goliciune cât trebuie ca să intețească dorința (o perspectivă mult mai artistă decât in ultimul album al Bettinei, “Le livre d’Olga” – prezentat in această rubrică si care friza pornografia). Zânele, parșive, senzuale, tulburător-letale sau pur și simplu moarte (vezi foto 2, infățișând nurul unei blonde intinse pe gazon, cu un turn Eiffel infipt ca un stilet intre umeri, și intitulată “Paris m’a tuée”) sunt interpretate fie de starlete superhot, fie de nume celebre, de la Monica Bellucci la Naomi Campbell, Valérie Lemercier sau mai trecuțica Charlotte Rampling. Ficțiunea fotografică a fost țesută in complicitate cu scriitorul Serge Branly, autorul scenariului. Iată ce spune Bettina despre munca lor la două mâini: “Am fost intocmai lui Souvestre și Alain, creatorii lui Fantomas. Ei aveau birourile unul deasupra celuilalt, exact ca Serge și cu mine, și unul scria paginile cu soț, iar celălalt pe cele impare. Treizeci și șase romane de treizeci de mii rânduri, intre 1911 și 1913, intr-un soi de delir creativ, cu trame halucinante”.

Titlul aventurilor lor pariziene comune vine, desigur, de la Marcel Duchamp și de la celebrul său cognomen “Rose Sélavy”. In același timp, “Rose, c’est Paris” poate fi citit și ca Rose séparées, nu de alta, dar povestea imaginată de Branly & Rheims este aceea a două surori gemene care au fost brutal despărțite (“separées” inseamnă și “c’est pareil”): R. ajunge acasă, intr-un apartament devastat, iar acolo iși dă seama că sora ei geamănă, B., a fost răpită. Incepe o căutare infrigurată, ca o poveste polițistă onirică, pe străzi prin cabareturi și cafenele, prin uzine dezafectate, hoteluri uitate și bordeluri reconvertite, intr-un Paris al anilor 30, al avangardelor, izvorul primordial al tuturor marilor creații ale secolul XX (și pe care Branly il compară cu Atena lui Pericle). Până la urmă nu știm precis dacă B. a fost răpită sau a fugit de bunăvoie, dacă e moartă sau vie, dacă totul e realitate sau coșmar. Iar ca lucrurile să se complice și mai tare, scenariul inițial a fost imbogățit cu o pletoră de trimiteri livrești, de omagii și ecouri suprarealiste, de titluri in dodii dada, gen Duchamp, de jocuri de cuvinte și de acorduri lirice. Totul in baia turcească plină de voluptăți stranii și genial indecente care făcea deliciul publicului in romanele seriei Fantomas. O carte, in care, până la urmă, cel mai indecent lucru este insă prețul. Scuze că vă perturb libidoul, dar 750 de euro inseamnă zece pensii minime in România.

Citește și