Vandalism ideologic si razboiul statuilor.
Vandalism ideologic si razboiul statuilor.
I se atribuie sculptorului Ion Vlad, faimos pentru hazul si malitia lui, o istorioara din timpul lucrarilor la statuia lui Stalin din Bucuresti la care colaborase impreuna cu un intreg grup de sculptori. In timp ce se afla pe schelaria ce inconjura statuia inalta de 8 metri, cineva a inceput sa faca fotografii pentru a imortaliza momentul. Prudent si cu o buna intuitie a mersului istoriei, Ion Vlad a preferat sa nu lase urme si s-a ascuns dupa bratul gigantic al lui Stalin langa care tocmai se afla. Intr-adevar, la mai putin de un deceniu, cultul lui Stalin avea sa fie condamnat si statuia demolata pe furis in timpul noptii.
Momentele de fractura istorica, cum a fost si cel din decembrie 89, au avut darul de a scoate la iveala mecanismele cunoscute, dar mereu uitate, care fac din sculptura publica, “arta a eternitatii”, o arta, dimpotriva, cu o viata foarte scurta. Adeseori durata unui monument este invers proportionala cu pretentiile lui la nemurire.
In acest du-te vino al statuilor, ridicate pentru a legitima puterea, distruse pentru pentru a ucide simbolic dusmanul, numele artistilor se pierd in culisele adversitatilor politice. Autonomia esteticului ramane o frumoasa teorie. In anii 50, multe statui interbelice au ajuns la “lada de gunoi a istoriei”. S-a intors la locul ei, in fata fostei Fundatii Bratianu, statuia lui I.I.C. Bratianu a lui Mestrovic. Se vorbeste astazi de reconstituirea statuii lui Carol I. Au luat calea cimitirului de statui de la Mogosoaia, unde si Bratianu petrecuse ceva timp, Lenin de Boris Caragea si Petru Groza de Romul Ladea. Soclul lui Lenin sta gol de 15 ani, ar trebui demolat si semanata iarba. In locul lui Petru Groza au aparut un tun si niste gramajoare de ghiulele. E bine ca Bucurestiul se schimba, dar uneori se schimba in rau.
Statuile si distrugerea lor pot starni o adevarata patologie comportamentala. In anii 50 s-a plans la comanda la poalele statuii lui Stalin, astazi statuile demolate de la Mogosoaia sunt un loc preferat al turistilor straini si fotografiile lor sunt reproduse in ghiduri ale Romaniei. Actrite celebre s-au fotografiat calare pe Lenin. Altii s-au multumit sa-i scoata limba sau sa-l traga de urechi. S-ar putea edita un intreg album cu astfel de fotografii.
Teritoriul preferat al mizelor politice incarnate in statui este insa Piata Revolutiei. Intr-un perimetru restrans se inghesuie intr-o totala ignorare a oricarei conceptii de ansamblu a unui spatiu simbolic o reinterpretare a Rugaciunii lui Brancusi datorata lui Ion Nicodim, prima sculptura ridicata aici dupa 1989, urmata de portretul lui Corneliu Coposu de Mihai Buculei, de statuia lui Iuliu Maniu de Mircea Spataru si de recent inauguratul monument al victimelor din 89 de Alexandru Ghildus – primul monument public pazit! Si toate incununate de reclame la Tuborg, Johny Walker sau Univers all. Intr-adevar, de toate pentru toti!
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026