Versiunea completă
Business Internaţional

Vanzari de 2 mld. $ pentru Starbucks

Starbucks, unul dintre cele mai mari lanturi de cafenele din lume, a inregistrat o crestere de 9% a profitului in al treilea trimestru fiscal, pe fondul deschiderii a 688 de noi locatii, scrie International Herald Tribune. In lunile aprilie, mai si iunie, profitul companiei a crescut pana la 158,3 milioane de dolari (115,8 mil

Roxana Pricop · 3 august 2007 · 1 min de citit

Starbucks, unul dintre cele mai mari lanturi de cafenele din lume, a inregistrat o crestere de 9% a profitului in al treilea trimestru fiscal, pe fondul deschiderii a 688 de noi locatii, scrie International Herald Tribune.
In lunile aprilie, mai si iunie, profitul companiei a crescut pana la 158,3 milioane de dolari (115,8 mil. euro), adica cu 21 de centi pe actiune, de la 145,5 milioane de dolari (106,4 mil.euro), sau 18 centi pe actiune, cat a fost raportat in acelasi interval al anului trecut. Vanzarile Starbucks la cele peste 14.390 de locatii din intreaga lume au crescut cu 21% pana la 2,01 miliarde de dolari (1,4 mld. euro).
In iunie, compania anunta o posibila scadere a veniturilor anuale in mare parte din cauza cresterii preturilor la produsele lactate. Starbucks a crescut pretul bauturilor cu 9 centi in iulie.
Planurile Starbucks au in vedere deschiderea a peste 2.600 de cafenele in anul fiscal 2008, mai mult cu 200 de locatii fata de obiectivul anuntat pentru anul acesta.
Actiunile Starbucks au urcat miercuri cu aproximativ
5 procente in sedinta secundara de tranzactionare a bursei americane, in timp ce cotatia actiunilor Starbucks a incheiat sedinta principala de miercuri la nivelul de 27,2 dolari.
“In ciuda mediului dificil de operare caracterizat prin cresterea costurilor, am continuat sa punem in aplicare strategia de dezvoltare. Ne vom stradui sa reducem impactul generat de presiunea costurilor ridicate, ramanand in acelasi timp concentrati pe serviciile oferite clientilor”, spune Jim Donald, presedinte si director executiv la Starbucks.
Starbucks a intrat anul acesta si pe piata din Romania, avand cafenele in Bucuresti Mall si Plaza Romania.

Citește și