Vânzările de bere, plus 24% în ianuarie
Vânzările de bere au crescut cu 24% în ianuarie comparativ cu aceeași perioadă din 2012, ajungând la 741.000 de hectolitri (74 mil. litri sau 148 mil. halbe de 0,5 litri), potrivit calculelor ZF pe baza informațiilor Institutului Național de Statistică (INS).
Vânzările de bere au crescut cu 24% în ianuarie comparativ cu aceeași perioadă din 2012, ajungând la 741.000 de hectolitri (74 mil. litri sau 148 mil. halbe de 0,5 litri), potrivit calculelor ZF pe baza informațiilor Institutului Național de Statistică (INS).
O analiză a vânzărilor de bere din ianuarie arată că în 2013 acestea au revenit pe creștere pentru prima dată după cinci ani consecutivi de scădere. Evoluția foarte bună din februarie poate fi pus pe seama vremii mai puțin friguroase, în lipsa unor competiții fotbalistice majore care ar mai fi putut influența consumul.
Berea este un indicator care descrie bine evoluția economiei, pentru că sentimentele consumatorilor se văd în decizia de achiziție.
Vânzările continuă în acest fel trendul de creștere de anul trecut, când consumul s-a majorat cu 5%. Cei mai mari jucător din industria berii sunt Heineken, Ursus, Bergenbier, URBB și Romaqua (cu brandurile Albacher și Dorfer).
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026