Vanzarile Holcim Romania de agregate si betoane ar putea stagna in 2010
Vanzarile de agregate ale Holcim (Romania) s-au diminuat in 2009, in volum, cu 20-25%, iar cele de betoane cu 55%, compania estimand ca in 2010 livrarile celor doua produse vor stagna sau vor avea o majorare usoara, in cazul agregatelor.
Vanzarile de agregate ale Holcim (Romania) s-au diminuat in 2009, in volum, cu 20-25%, iar cele de betoane cu 55%, compania estimand ca in 2010 livrarile celor doua produse vor stagna sau vor avea o majorare usoara, in cazul agregatelor. Holcim (Romania), parte a grupului elvetian Holcim, este specializata in productia de ciment, cu ponderea cea mai mare in totalul afacerilor, betoane si agregate. Directorul general al companiei, Markus Wirth, a declarat in luna iulie ca scaderea de 20% a afacerilor companiei, inclusiv operatiunile din segmentul cimentului, din prima parte a anului, s-ar putea mentine pana la sfarsitul anului 2009, in contextul lipsei finantarii si a proiectelor mari de constructii.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026