Vânzările Mazda au revenit pe creștere
Vânzările Mazda pe piața locală au înregistrat în 2010 o creștere de 11% față de anul precedent, potrivit oficialilor companiei, la aproape 840 de mașini.
Vânzările Mazda pe piața locală au înregistrat în 2010 o
creștere de 11% față de anul precedent, potrivit oficialilor
companiei, la aproape 840 de mașini. “Dorim să menținem acest trend
ascendent și în 2011, pentru care am stabilit un obiectiv de 850 de
unități vândute și o cotă de piață de import de 1,2%”, a declarat
Cristian Rigu, Country Manager Mazda pentru România.
Marca niponă este printre primele zece care au revenit anul trecut
pe creștere, pe o piață care a scăzut cu aproape 20% anul trecut și
60% în 2009. Cea mai mare creștere a fost înregistrată de SUV-ul
CX-7, cu circa 138 de unități, în creștere cu aproape 40%, urmat de
modelul de clasă compactă Mazda3, care a avansat cu 34% față de
2009, la 333 de unități. Cel de-al doilea cel mai bine vândut model
nipon a fost cel de clasă mică, Mazda2, cu aproape 250 de mașini,
în avans cu 15% față de anul precedent.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor destinații europene de nightlife. FACE Club atrage aproximativ 2.000 de vizitatori străini lunarInfo · 13 noiembrie 2026
-
JW Marriott Bucharest Grand Hotel aduce la București cei mai buni barmani de flair din lume pentru Champions Flair Crash 2026Info · 13 noiembrie 2026
-
Dezvoltatorul de parcuri de retail Cometex, parte din grupul Altex, deschide prima fază din București Sud Retail Park, în comuna Jilava, o investiție de 11 mil.euro. Noul parc va avea la final peste 45.000 mpZF 24 · 13 noiembrie 2026