Vanzarile Pharmafarm, in crestere, dar nu dupa asteptari
Distribuitorul de medicamente Pharmafarm a anuntat ca a incheiat primele noua luni ale anului cu o cifra de afaceri de 24,3 milioane euro (87,6 mil. RON), in crestere cu 41% fata de aceeasi perioada din 2004. "Cu toate ca la inceputul acestui an estimam o crestere de aproximativ 50% a indicatorilor financiari, scaderea preturilor la medicamente si intarzierea platilor facute de clienti au afectat…
Distribuitorul de medicamente Pharmafarm a anuntat ca a incheiat primele noua luni ale anului cu o cifra de afaceri de 24,3 milioane euro (87,6 mil. RON), in crestere cu 41% fata de aceeasi perioada din 2004.
“Cu toate ca la inceputul acestui an estimam o crestere de aproximativ 50% a indicatorilor financiari, scaderea preturilor la medicamente si intarzierea platilor facute de clienti au afectat profitul companiei, in special pe partea de distributie si de retail”, a declarat pentru Ziarul Financiar Marius Chereches director general Pharmafarm.
Conform propriilor estimari, Pharmafarm detine in momentul de fata o cota de aproximativ 3,6% pe piata romaneasca, cu 3% mai mult decat anul trecut, cand compania se situa pe locul opt in topul distribuitorilor.
Investitiile companiei pentru acest an s-au cifrat la aproximativ 1 milion de euro si au fost orientate inspre dezvoltarea bazei logistice, dar si inspre reorganizarea depozitelor pe care Pharmafarm le detine in Brasov, Bucuresti si Iasi.
“In 2006 politica investitionala a companiei se va canaliza spre largirea portofoliului de clienti si produse. In acest sens, s-au demarat deja din anul in curs campanii pentru produse noi, cum sunt cele la Soyfem si Syberian, fabricate de Biofarm, Polonia. Un alt produs nou va fi lansat pe piata in cursul acestei luni si anume gama de medicamente impotriva racelii, ”Dr. Mom”, producatorul fiind Ranbaxy”, a mai declarat Marius Chereches.
Firma clujeana detine 10 depozite in toata tara si 14 farmacii in judetele Cluj, Bistrita, Salaj si alte doua puncte farmaceutice in zona rurala. “Spatiile in care detinem farmacii sunt proprietatea noastra, iar depozitele sunt in locatii inchiriate” a precizat directorul general.
Compania Pharmafarm a luat fiinta in 1991, prin privatizarea Oficiului Farmaceutic Cluj. In 1999 pachetul majoritar de actiuni al Pharmafarm era detinut de compania producatoare si distribuitoare de medicamente Pharmatech Targu-Mures. Apoi, pachetul majoritar de actiuni al companiei clujene a fost detinut pe rand de Lek-Pharmatech, Novartis si Kemofarmacia. Anul acesta Celesio, cel mai mare distribuitor de medicamente din Europa, a cumparat Kemofarmacia, devenind astfel actionar majoritar la Pharmafarm. Firma Celesio detine un lant de peste 2.000 de farmacii in toata Europa si a avut in 2004 o cifra de afaceri de aproximativ 20 de miliarde de euro.
anca.rif@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026