Vanzarile producatorului de ulei Unirea au scazut cu 15%
Producatorul Unirea Iasi, unul din principalii jucatori de pe aceasta piata, a inregistrat o scadere de aproximativ 15% in primul trimestru al anului, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, a declarat directorul operational al companiei Robert
Producatorul Unirea Iasi, unul din principalii jucatori de pe aceasta piata, a inregistrat o scadere de aproximativ 15% in primul trimestru al anului, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, a declarat directorul operational al companiei Robert.
“Scaderea s-a manifestat de fapt la nivelul intregii piete alimentare,” a sustinut Arsene. El nu a precizat care au fost vanzarile companiei pe primele trei luni ale anului trecut.
“In ultimele doua luni se observa o usoara redresare, dar nu exista semne majore de revenire a pietei,” a adaugat el.
Un studiu recent realizat de Institutul de cercetare de piata GfK Romania arata ca Unirea Iasi se situa pe primul loc pe piata uleiului, cu o cota de piata de 25%, urmat de Argus Constanta, cu 19% si Topway, cu 15%.
Piata uleiului s-a ridicat anul trecut la peste 250 milioane de dolari.
Un alt studiu realizat de GfK Romania arata ca, cinci piete, printre care si cea a uleiului sau a cafelei, au inregistrat scaderi intre 3-11% in primele doua luni ale anului, fata de aceeasi perioada a anului trecut.
Principalele cauze au fost puterea scazuta de cumparare, cheltuielile mari cu intretinerea si relaxarea creditelor bancare pentru achizitia de produse electrocasnice.
Unirea produce marcile Floriol si Unisol, precum si halvaua Unirea.
Floriol se incadreaza in categoria de produse superioare, care se adreseaza consumatorilor cu venituri medii si mari, iar Unisol se adreseaza segmentului popular.
Produsele sunt distribuite in toate marile retele de magazine. Principalul actionar al companiei este unul din cei mai mari producatori din industria alimentara si agricultura Bunge Ltd., cu sediul in Statele Unite ale Americii.
Unirea a ajuns in portofoliul Bunge dupa ce compania americana a fuzionat cu compania olandeza Cereol SA, actionarul majoritar al Unirea.
Anul trecut, compania olandeza Cereol Holding BV si-a majorat participarea in cadrul producatorului iesean, ajungand la 81%. Cereol detinea anterior 61,4% din actiunile Unirea SA, iar majorarea participarii a avut loc prin oferta publica. Cereol a venit la Iasi in 1999, pana atunci compania apartinand salariatilor. Unirea a fost fondata in 1960, ca producator de uleiuri comestibile si produse derivate precum ulei hidrogenat, margarina si lecitina.
Unirea SA a avut anul trecut o cifra de afaceri de aproximativ 46,3 milioane de dolari, cu 15% mai mult ca in 2001. In 2001, compania a avut o cifra de afaceri de 41,2 milioane de dolari.
Tot in 2002, compania a investit sapte milioane de dolari in vederea modernizarii liniilor de productie pentru cele doua marci de ulei ale sale.
Intrarea Bunge la Unirea a fost unul din principalele evenimente care au marcat piata uleiurilor de anul trecut.
Prin intrarea pe piata romaneasca, Bunge a avut in vedere atat extinderea pe plan local cat si intrarea pe alte piete ale Europei de Est. claudia.covaci@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026