Versiunea completă
Companii

Vânzările Profi s-au majorat cu 25% înainte de Paște

Retailerul Profi, controlat de fondul de investiții Enterprise Investors, care activează pe segmentul discounterilor, a simțit o creștere atât a numărului de clienți, cât și a vânzărilor în ultimul weekend înainte de Paște comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Cristina Roșca · 20 aprilie 2011 · 2 min de citit

Retailerul Profi, controlat de fondul de investiții Enterprise Investors, care activează pe segmentul discounterilor, a simțit o creștere atât a numărului de clienți, cât și a vânzărilor în ultimul weekend înainte de Paște comparativ cu perioada similară a anului trecut.

“În perioada aceasta numărul clienților a înregistrat o creș­tere de aproximativ 20% față de perioada similară a anu­lui trecut. Vânzările în termeni comparabili au crescut de ase­menea cu aproximativ 25% față de același weekend din 2010”, spune Gabriel Pâslaru, reprezentant PR în cadrul Profi. O creștere mai importantă a vânzărilor comparativ cu cea a numărului de clienți indică faptul că a crescut și coșul mediu. Consumul a continuat să scadă și în primele două luni ale anului cu peste 5%, continuând astfel tendința negativă din ultimii doi ani. Afacerile din comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun s-au redus însă cu mai puțin decât anul trecut, când declinul era de aproape 10% în primele două luni din an față de aceeași perioadă din 2009, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS). Reprezentanții Profi spun însă că deși a crescut numărul de clienți, aceștia cumpără în principal alimente de bază, fapt ce sugerează că situația economică încă își pune amprenta asupra consumului. “Cele mai vândute articole ca volume rămân alimentele de primă necesitate precum uleiul, zahărul, făina, dar și cartofii sau laptele”, spune Pâslaru. Profi, al treilea discounter de pe piața locală după numărul de magazine, după Penny Market (111) și Plus (106), deține 88 de unități în 58 de localități din România. Pe piața discounterilor din România, estimată la 1,8 mld. euro anul trecut, există cinci jucători, Penny Market, Profi, Minimax Discount, Plus și Kaufland. Profi a obținut în 2009 afaceri de 115 milioane de euro, iar anul trecut cifra de afaceri a cunoscut o evoluție pozitivă în termeni comparabili, potrivit reprezentanților Profi.
Citește și