Vânzările Renault Group în România au scăzut în T1 cu 27,1%
Vânzările Renault Group în România au scăzut cu 27,1% în primul trimestru, pe o piață în declin cu 15%, a anunțat producătorul auto francez.
Vânzările Renault Group în România au scăzut cu 27,1% în primul trimestru, pe o piață în declin cu 15%, a anunțat producătorul auto francez. Veniturile totale ale Renault Group au crescut cu 15% în primele trei luni, la 10,431 miliarde de euro, iar numărul de automobile vândute a urcat cu 5,8%, la 692.607 unități, față de aceeași perioadă a anului trecut, susținute de piețe din afara Europei, în special Brazilia, Turcia și Rusia. Piața auto mondială a avansat cu 7,2%. În Europa, vânzările grupului au scăzut cu 3,7%, pe o piață de automobile și vehicule comerciale ușoare care a înregistrat un declin de 1%.
“Rezultatele din primul trimestru sunt bune, susținute de îmbunătățirea condițiilor pe piețe și performanțele internaționale bune. În aceste condiții, avem capacitatea de a absorbi posibilul impact al unor probleme de aprovizionare și să confirmăm ținta privind fluxul de capital liber pentru 2011”, a declarat directorul general al Renault, Carlos Ghosn. În prezent, grupul nu a modificat țintele pe ansamblul anului 2011, Renault anticipând venituri și un volum al vânzărilor mai mari față de 2010.
-
Grafic: Evoluția vânzărilor de unt din retail în volum și valoare (2020-2025)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cota de piață a principalilor jucători din piața untului (2025Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Ponderea abonamentelor la sălile de fitness în totalul populației în țările UE în 2026 (%)Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026