Vara engleza, cu literatura, teatru si bed&breakfast

Cum orice calatorie incepe cu o parcare, o gara sau un aeroport, pornesc si eu cu a mea de la Otopeni, cu un avion taromez, cu stewardese neasteptat de tinere si frumoase, cu pui sau peste, la alegere, cu dat ceasul inapoi cu doua ore si cu privit inainte, spre Heathrow-terminalul 2, spre ploaia londoneza ce devine simpatica dupa cuptorul bucurestean.

Sau, mai degraba, orice calatorie incepe cu o invitatie. A mea s-a datorat Seminarului Cambridge de literatura, unde am fost propusa/trimisa de British Council (Jeremy Jacobson), si, fireste, m-am grabit s-o onorez.

Acum ma grabesc sa impart cu dvs. luna mea engleza, poate nu numai din generozitate, ci si dintr-o explicabila dorinta de reamintire, de fixare in memorie a unui itinerariu parcurs cu graba, uimire, incantare, cu o antena de captare de informatii instalata permanent in creier.

Cambridge, Downing College. Spre surprinderea mea, batranele camere studentesti nu au baie, ci doar chiuveta, dusurile si toaleta fiind comune intregului etaj. Sunt totusi spatioase, single, cu ferestre mari, pentru ca ploaia sa te-ndemne cu mai mult spor la lectura si studiu.

Participantii sunt vreo 45, “overseas fellows” (adica scriitori/literati de peste mari si tari), veniti din toate colturile lumii, de la Canada pana-n Iran, din SUA pana-n Pakistan, din Olanda pana-n Grecia, via Romania.

Chairman este profesorul Christopher Bigsby, ajutat de prof. Damian Grant. Marele maestru de ceremonii e Alastair Niven, Director of Literature la British Council. Personajul principal in organizarea practica a seminarului e Val Striker de la University of East Anglia.

Avem si noi reading-urile noastre, dar mai ales ii ascultam pe invitatii speciali, scriitori britanici consacrati, ale caror carti le devoram si noi cu drag pe-aici, prin Romania. Mai speciali, inteligenti, interesanti, plini de simtul umorului si de englezescul “wit” mi-au parut Muriel Spark, Malcolm Bradbury si David Lodge.

George Steiner a fost provocator si apocaliptic, asa cum il cunoastem si noi. Doris Lessing, Rose Tremain, Timberlake Wertenbaker, Wendy Cope sunt niste doamne foarte dragute.

Patience Agbabi e o poetesa de culoare care s-a specializat in poetry-performance, avand mult succes si bune castiguri financiare, iar Biyi Bandele – un tanar romancier-dramaturg nascut in Nigeria, care s-a lansat de curand pe piata britanica, afirmandu-se rapid.

Lecturile, discutiile, intrebarile, raspunsurile au fost, dupa cum banuiti, incitante, tinandu-ne ore intregi in fotolii, iar impreuna cu mesele ce sfarseau mereu cu prajituri ingrozitoare, adica excelente si in mari cantitati, au dus fireste la marirea impresionanta a cantitatii de kilograme scriitoricesti la plecarea din Cambridge.

Sa nu uit sa va spun de un scurt intermezzo teatral: “Furtuna” de Shakespeare, la celebrul Globe Theatre din Londra, care isi pastreaza inca stilul din vremea lui Will, magnificu’ poet-dramaturg. In rolul lui Prospero – surpriza – Vanessa Redgrave! Din pacate, actrita nu prea (mai) are voce de scena, asa ca punctul forte al montarii a fost mai degraba un simpatic Caliban si regia datorata unei tinere belgradeze.

Paradoxul simpatic a fost urmatorul: te duci tu, est-european, sa vezi “un” Shakespeare la el acasa si il gasesti montat in ritmuri muzicale balcanice si cu imagini kusturiciene. Oricum, a fost palpitant, desi e clar ca aceste productii de la Globe sunt menite comercialului ne-facil si gustului unui public mai larg – sau mai stramt, daca vreti, adica turistic.