Versiunea completă
Opinii

Vartejul (IV)

Organizarea consumului a devenit pentru capitalism un lucru esential. Fiindca Dumnezeu le-a dat oamenilor pofta de consum iar consumul este motorul care impinge inainte piata de productie si piata de bani. Si cum fiecare exemplar uman incepe sa fie consumator…

Adrian Vasilescu · 14 octombrie 2008 · 4 min de citit

Organizarea consumului a devenit pentru capitalism un lucru esential. Fiindca Dumnezeu le-a dat oamenilor pofta de consum iar consumul este motorul care impinge inainte piata de productie si piata de bani. Si cum fiecare exemplar uman incepe sa fie consumator din momentul zero al existentei, in pantecele mamei si va ramane consumator pana in clipa mortii, capitalismul si-a legat existenta de acest fapt.

Producator devine mult mai tarziu. Si este producator doar atat timp cat apartine segmentului demografic pe care economia politica il numeste populatie activa. Daca nu are sansa (ori nesansa) sa fie rentier; scutit deci de corvoada sau de mania muncii si impovarat doar cu pofta de consum.     John Maynard Keynes, englezul care a revolutionat stiinta economica in anii interbelici, imbratiseaza o alta sintagma: inclinatie catre consum. Exprimare de lord. Sintagma lui Keynes este preluata in toate tratatele de specialitate. Dar inclinatie (vocatie, atractie, dispozitie pentru consum) nu este cuvantul cel mai potrivit. Pofta – iata cuvantul cu adevarat potrivit. Pentru ca reda gama larga a starilor fizice si psihice legate de consum: incepand cu senzatia de foame si de sete; continuand cu nevoia neincetata de a consuma pentru a trai si pentru a progresa; cu dorinta arzatoare (a mintii, a sufletului) de a dobandi bunuri, averi; si sfarsind cu viciile, cu lacomia sau cu patima consumului. Capitalismul a castigat partida dupa ce a gasit doua chei. Una pentru poarta ce duce catre finantarea consumului… consumatorilor. Alta pentru poarta pe care a deschis-o catre consumul producatorilor. Dar este bine sa fie retinut adevarul ca, desi intre cele doua tipuri de consum – consumul consumatorilor si consumul producatorilor – sunt multe asemanari, ele nu fierb in aceeasi oala. Masinaria numita productie, care asigura pe piata oferta de bunuri si servicii, inghite cu sapte guri. Inghite resurse naturale, capital, munca. Daca se produce prea mult, consumul nu mai poate inghiti tot ce s-a produs. Si atunci apare pericolul crizei de supraproductie. Acum, America a brevetat un nou tip de criza: de supraconsum. Pornita de pe piata imobiliara si avand drept cauza explozia creditelor. Fara indoiala ca, in general, creditul joaca un rol pozitiv in economie, fiind cu deosebire combustibilul ce pune in functiune principalul motor al inaintarii societatii: clasa de mijloc. O clasa care, mai cu seama in anii de dupa Al Doilea Razboi Mondial, cand omenirea a prins treptat gustul traiului pe datorie, si-a ingrosat randurile cu oameni ajutati de banci sa se desprinda in masa din polul saraciei, croindu-si o viata noua prin munca si inavutire. Creditul inseamna bani. Desigur, bani pe care ii obtii astazi cu obligatia ca maine sa-i dai inapoi. Platind si o dobanda. Dar ce inseamna maine? Cand va fi scadenta? Imprumuturile ipotecare, bunaoara, au pornit de la durate scurte, de cinci-zece ani, apoi duratele au crescut treptat pana la douazeci, chiar pana la treizeci de ani. Iar inainte de actuala criza financiara, in America, in Marea Britanie si in alte tari dezvoltate, la ipotecile pentru case nu mai erau limite de timp. Scadenta era impinsa cat mai departe si la creditele de consum. Inainte de criza, intr-o lume care invatase sa inmulteasca banii, bunastarea pe datorie nu mai era o exceptie. Incepea sa devina regula. Desi un astfel de stil de viata era de neconceput in vremuri nu foarte indepartate. Inclusiv in secolul al XX-lea, in anii de dinaintea Primului Razboi Mondial. Chiar si in anii interbelici, in multe tari. Iar in tarile din “zona”, fostele tari comuniste, pana in anii ’90 nici macar sub aspect teoretic nu se discuta despre bunastarea pe datorie. Pentru ca, desi banii erau putini, bunurile si serviciile de pe piata erau si mai putine. Dar ce-i vesnic in asta lume? Blaga scria, dupa o atenta analiza a mersului istoriei, ca fiecare epoca are un stil al ei. In materie financiara, au fost vremuri cand cei ce obisnuiau sa imprumute bani sau, mai mult, sa traiasca din imprumuturi deveneau tinta oprobriului public. A te imprumuta era socotita o fapta nedemna. A-ti face un obicei din a te imprumuta insemna sa-ti atragi dezaprobarea comunitatii, a bisericii, dispretul celor din jur. A trecut insa timpul si roata istoriei s-a intors. Incet-incet, mai ales dupa ce bancile au inceput sa se inmulteasca si nevoia de bani sa fie tot mai mare, criteriile de judecata publica in materie de circulatie monetara s-au schimbat. Mai intai, a capatat o larga raspandire deviza “Sa faci afaceri cu banii altora”. Intreprinzatorii s-au abonat la credite bancare si investitiile in afaceri au explodat. Apoi, bancile au deschis usile pentru populatie, au diversificat imprumuturile, intensificand finantarea consumului si a constructiei de locuinte. Viata pe datorie, considerata multa vreme pacat, a devenit virtute.  
Citește și