Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Vasile Savonea – „Ultimul interbelic”. GALERIE FOTO

Joi, 2 februarie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a avut loc vernisajul expoziției pictorului Vasile Savonea, un pictor recunoscut dar nu cunoscut, despre care Tudor Octavian spunea că ar fi fost “… ultimul interbelic“. La acea zi, Vasile Savonea ar fi împlinit 80 de ani. Iar fiul său, arhitectul Gelu Savonea a dorit, cu o emoționantă dragoste filială, să-l aniverseze. (Nu este primul gest de a…

Cristina Turlea · 2 februarie 2012 · 2 min de citit

Joi, 2 februarie, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a avut loc vernisajul expoziției pictorului Vasile Savonea, un pictor recunoscut dar nu cunoscut, despre care Tudor Octavian spunea că ar fi fost “… ultimul interbelic”. La acea zi, Vasile Savonea ar fi împlinit 80 de ani. Iar fiul său, arhitectul Gelu Savonea a dorit, cu o emoționantă dragoste filială, să-l aniverseze. (Nu este primul gest de acest fel, deoarece fiul și-a făcut un nobil crez din promovarea artei tatălui.)

Născut în 1932, Vasile Savonea a urmat Liceul de Artă din Cluj și Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București (clasa maestrului Catul Bogdan). Începând cu 1957 a avut un lung șir de expoziții atât la galerii din țară, cât și în Franța, la Galerie Moineau, Nantes (1999) și, în 2001, post mortem, la Galerie du Theatre, Charleville-Meziėres. Lucrările sale se află în colecții particulare din Italia, Franța, Germania, Japonia, Statele Unite. În 1980 publică la Editura Meridiane “Arta Naivă în Romania”, o lucrare de referință în domeniu, considerată “actul de naștere al artei naive românești”.

“Ceea ce îl caracterizează pe Vasile Savonea, este pictarea unor persoane în mișcare, dar în general la sfârșitul acesteia. Caută să-și surprindă personajul în momentul când se destinde și când, în sfârșit, se dezvăluie… ” (Astrid Aymer, Vasile Savonea, ou peindre le vrai). Victor Simion, pe de altă parte, crede că “odată cu Vasile Savonea, se încheie o largă acoladă din istoria artei plastice românești. O acoladă care a început odată cu marele (…) Nicolae Grigorescu, s-a continuat cu Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza, cu Șirato, cu Dărăscu și cu alți artiști din această generație, (…), bolnavi irecuperabili de aceea «otravă» care s-a numit culoare. Este unul dintre acei ultimi generoși care s-au exprimat prin aceasta văpaie cromatică și cu care se încheie o perioadă (…) importantă din arta plastică românească…”

Expoziția de la Cluj ne învăluie într-o lumină caldă și ne dezvăluie bucuria copleșitoare a culorilor.

Citește și