Vecernie/ de Nichifor Crainic

Pe-aici, în sus, e schitul la capăt de colnic.
L-a zugrăvit pe vremuri Ilarion cel drept
Cu sfinți între ștergare de galben borangic
Și sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.

Auzi, un clopot mișcă văzduhul peste munți
Și se boltește-n sunet cât cerul de mărgean
De dincolo de lume te-ndeamnă să renunți
O taină fără de moarte la veacul pământean.

Vom asculta din strană vecernia-n sobor
Când intră-n schit odată cu pasul serii lent
În murmure ca zvonul albinelor în zbor
Năluci călătorite din Vechiul Testament.

Cu aur pe odăjdii, îmbălsămații tei
Vor îngâna soborul prin geamurile mici.
Eu recita-voi psalmul sublim 103,
Iar tu Lumină lină m-aș bucura să zici.

Când, la sfârșitul slujbei, vom săruta sfios
Argintul sfintei scoarțe de Evangheliar,
Ne va părea o clipă că ne-a zărit Hristos,
Mișcând încet perdeaua intrării în altar.