Vecinii incoronati ai lui Carol I

Cel mai apropiat i-a fost Franz Joseph, imparat al Austriei timp de 68 de ani. Imparat adus de Revolutia din 1848, respectiv de reactia contra acesteia. Deci cu mult inaintea venirii tanarului locotenent print de Hohenzolern pe tronul Romaniei (1866).

In ciuda diferentei de varsta, relatia dintre cei doi s-a derulat, cum ar zice diplomatii, in termeni mai mult decat agreabili. Se vedeau in fiecare an, de obicei la Viena, la hotelul unde tragea Carol, iar serile la Palatul Schonnbrunn, la dineu. Sau se intalneau la Ischl, unde se retragea Franz Joseph vara. In 1896 s-au vazut la Bucuresti si la Sinaia, in timpul vizitei pe care Habsburgul o face Hohenzollernului (Franz Joseph se deplasa greu in alte tari, iar din 1904 deloc. Vizita oficiala in Romania parea un favor facut lui Carol).
O simpatie reciproca sustine relatia aceasta suverana. Cei doi se asemanau in multe. Inainte de toate, in respectul fata de datoria de suveran si in comportamentul fata de altii. In fiecare dimineata, Franz Joseph isi citea programul pe ziua respectiva, pe care il urma cu neclintita exactitate. Era supremul birocrat al Imperiului si credea cu tarie ca orice se putea rezolva cu rezolutiile sale scrise (niciodata folosind cuvinte prescurtate, ci totdeauna un text corectat si corijat de el insusi, pe un ton distant, cuviincios, protocolar). Era si ajutat de o excelenta clasa de functionari, administratia imperiala fiind una dintre cele mai performante din Europa. Ceea ce, despre a sa, nu putea spune deloc suveranul Romaniei. Imparatul se scula dintr-un pat de campanie zilnic la 4 dimineata. Lua un pahar cu lapte si trei ore lucra la documentele de stat. La 07.30 incepeau intalnirile si audientele cu ministrii, generalii, demnitarii, functionarii… (Imperiul avea 11 natiuni). Pranzul, de regula, il lua singur, pe masa de lucru (carne de vita si bere bavareza). Intre 17.00 si 19.00 cina cu familia sau cu invitatii. Avea rare aparitii publice. Nu strangea mana decat cui considera el (Carol intindea mana mai multora, dar nu si toate degetele). Nu avea familiaritati (nu se adresa nici chiar membrilor de familie, nici macar in intimitate, altfel decat cu pronumele de politete).
Despre ce discutau cei doi suverani la intalnirile lor cel putin anuale? La 3 mai 1910, regele Carol ii raspundea lui Muntz, de la “Neue Freie Presse”, care-i lua un interviu, ca de fiecare data se bucura sa-l vada pe Franz Joseph, pe care-l respecta. Dar nu era cazul sa se dea prea mare importanta intalnirilor dintre monarhi, adauga el. “Suveranii… ca simpli muritori vorbesc intre ei simplu si omeneste, schimba idei fara nici o poza. Nu iau atitudini istorice”.
Mai inainte ii vorbise ziaristului de faptul ca la varsta lui fiecare an pe care-l mai avea de trait era un dar de la Dumnezeu; ca nu mai mergea pe cal, ca se menaja, eliminand cafeaua, ceaiul si aproape cu totul carnea”. Cu alte cuvinte, ii dadea de inteles ca sanatatea era unul dintre subiectele preferate ale discutiei celor doi monarhi, amandoi oameni in varsta. Puteai sa nu-l crezi?
Subiectele erau puse in discutie de Franz Joseph, ca mai mare in varsta si gazda. Intre ele era si sanatatea, mai mult din politete pentru oaspete, el, imparatul, bucurandu-se de o sanatate de fier.
Cele mai multe discutii se refereau la Europa monarhica si intamplarile ei, dar si la problemele cu incarcatura politica, precum miscarea nationalitatilor din Imperiu, o preocupare centrala pentru el, mai cu seama prin prisma exclusivismului si a pretentiilor exagerate ale aristocratiei maghiare (dupa 1867 se creeaza dualismul austro-ungar, un compromis politic, reinnoit succesiv in 1878, 1887, 1902, 1907, dar mereu in pericol de a se rupe). Si o preocupare pentru Carol din cauza romanilor din Transilvania si Bucovina.
Raportul de prietenie dintre cei doi suverani inlesneste desigur si alianta Romaniei cu Austro-Ungaria din 1883. Ca intotdeauna, doar o relatie stransa intre liderii politici a doua state vecine nu rezolva toate problemele dintre ele, dar fara aceasta nici nu sunt sanse sa se rezolve ceva.