Vel Pitar muta fabricile afara din Bucuresti
Fondul de investitii Broadhurst, care detine producatorul de panificatie Vel Pitar, a decis sa relocheze fabricile si moara din Bucuresti in afara orasului, in partea de sud a Capitalei. Decizia Vel Pitar vine in contextul in care un alt mare producator de paine din Capitala, Lujerul Bucuresti, discuta vanzarea unui teren de 3,6 hectare, situat in apropiere de Plaza Romania, pe care ar putea inca…
Fondul de investitii Broadhurst, care detine producatorul de panificatie Vel Pitar, a decis sa relocheze fabricile si moara din Bucuresti in afara orasului, in partea de sud a Capitalei. Decizia Vel Pitar vine in contextul in care un alt mare producator de paine din Capitala, Lujerul Bucuresti, discuta vanzarea unui teren de 3,6 hectare, situat in apropiere de Plaza Romania, pe care ar putea incasa 60 mil. euro.
Vel Pitar, care ruleaza afaceri de peste 130 mil. euro anual, detine in Bucuresti o moara situata in cartierul Rahova si doua fabrici in cartierele Berceni si Rahova cu o suprafata totala de 48.424 de metri patrati, potrivit informatiilor disponibile pe site-ul companiei. Reprezentantii Vel Pitar nu au dorit sa ofere detalii privind suprafata detinuta in Bucuresti sau o posibila vanzare a acestor terenuri.
“Avem un teren in sudul Bucurestiului, moara fiind primul imobil care va fi relocat”, a declarat George Frincu, presedintele Consiliului de Administratie al Vel Pitar.
Relocarea va incepe in cea de-a doua jumatate a acestui an si se va finaliza la sfarsitul lui 2009, cel tarziu la inceputul lui 2010, pentru aceasta operatiune reprezentantii Vel Pitar directionand o mare parte a investitiilor de 5,5 mil. euro, planificate in aceasta perioada.
Aceasta nu este prima fabrica pe care producatorul a decis sa o mute in afara orasului, Vel Pitar relocand anul trecut si fabrica detinuta la Cluj.
“Nu mai intentionam sa realizam si alte relocari. Mai exista fabrici in interiorul oraselor, dar sunt situate pe platforme industriale sau in apropierea unor sedii de birouri, nu a unui cartier rezidential cum sunt cele din Bucuresti”, a adaugat Frincu. Anul trecut Dobrogea Grup a mutat fabrica din Constanta in afara orasului iar producatorul Titan detinut de austriecii de la LLI au vandut un teren pe care au incasat peste 1 mil. euro.
-
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, după creșterea economică din T3: Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economieiBănci și Asigurări · 13 noiembrie 2026
-
Carmen Ravon, CBRE: În București ar mai trebui să fie cel puțin un mall. Dacă un retailer vrea acum să deschidă 10 spații, nu are unde. Pentru retailul stradal nu văd o mare speranță. Gradul de ocupare din centrele comerciale a ajuns la 99%, iar brandurile care vor să intre în România stau pe liste de așteptareBusiness Construct · 13 noiembrie 2026
-
Ciprian Dascălu, economist-șef BCR: Creșterea economică din T3 față de T2 a fost foarte puternică, peste așteptările noastre. Este cea mai mare creștere de după T1 2022. Ne-am revizuit prognoza pe 2026 la -0,1%, de la -0,7% anteriorZF 24 · 13 noiembrie 2026