Versiunea completă
Business Hi-Tech

Venituri din servicii de 200 mil. euro la Vodafone

Vodafone, numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă, a avut în trimestrul trei al anului fiscal încheiat pe 31 decembrie 2011 venituri din servicii de 167 mil. lire sterline (aproximativ 200 mil. euro), în scădere cu 2,5% față de anul precedent, potrivit datelor din raportul financiar al grupului britanic.

Adrian Seceleanu · 9 februarie 2012 · 1 min de citit

Vodafone, numărul doi pe piața locală de telefonie mobilă, a avut în trimestrul trei al anului fiscal încheiat pe 31 decembrie 2011 venituri din servicii de 167 mil. lire sterline (aproximativ 200 mil. euro), în scădere cu 2,5% față de anul precedent, potrivit datelor din raportul financiar al grupului britanic.

Datele arată că de la trimestru la trimestru rata de scădere a veniturilor Vodafone s-a îmbunătățit, ajungând de la -6,6% în trimestrul ianuarie-martie 2011 la -2,5% în ultimul trimestru din 2011.

Numărul clienților Vodafone România în zona serviciilor de internet mobil a crescut cu 77% față de trimestrul al treilea calendaristic, respectiv cu 75% față de aceeași perioadă a anului anterior. Veniturile din internet mobil au urcat cu 33% față de trimestrul anterior și cu 58% raportat la aceeași perioadă din 2010.

Rezultatele sunt bune, a declarat Inaki Berroeta, directorul executiv al Vodafone. “Suntem mulțumiți de rezultatele financiare înregistrate. Vedem o tendință pozitivă în întreaga noastră performanță și mai ales o creștere puternică pe segmentul datelor mobile, atât ca număr de utilizatori, cât și ca venituri”.

Citește și