Versiunea completă
Business Hi-Tech

Veniturile Orange au scăzut cu 4%

Veniturile Orange România, numărul unu pe piața telecom și una dintre cele mai mari companii locale, s-au redus în 2011 cu 3,7%, la 937 mil. euro - o îmbunătățire semnificativă față de anul precedent când scăderea a fost de 8%, potrivit datelor din raportul financiar al France Telecom.

Adrian Seceleanu · 22 februarie 2012 · 1 min de citit

Veniturile Orange România, numărul unu pe piața telecom și una dintre cele mai mari companii locale, s-au redus în 2011 cu 3,7%, la 937 mil. euro – o îmbunătățire semnificativă față de anul precedent când scăderea a fost de 8%, potrivit datelor din raportul financiar al France Telecom.

“În România veniturile au scăzut cu 3,7% an la an, o îmbunătățire semnificativă față de scăderea din 2010 într-un context economic în curs de îmbunătățire, dar încă incert”, potrivit datelor France Telecom, acționarul majoritar. Rezultatele sunt “bune” și în conformitate cu așteptările companiei, a spus Jean-François Fallacher, directorul general al Orange România.

Declinul veniturilor Orange s-a îmbunătățit de la trimestru la trimestru anul trecut, de la -6% în trim. 1 la -1,6% în trim. 4. În ultimele trei trimestre din 2011 venitul mediu anual pe utilizator s-a stabilizat în premieră la nivelul de 82 de euro. Baza de clienți a Orange România a scăzut cu aproape 2% pe anul trecut, de la 10,5 milioane la sfârșitul lui 2010 la 10,3 milioane. La finele lui 2011 Orange avea o cotă de 43% din piața de telefonie mobilă din România, potrivit France Telecom.

Citește și