Versiunea completă
Business Internaţional

Veniturile Reuters, in scadere

Agentia britanica de presa Reuters, cel mai mare furnizor de informatii financiare din lume listat la bursa, a anuntat scaderea veniturilor pe al treilea trimestru al anului cu 7,7%, din cauza tendintei bancilor de a reduce cheltuielile. Veniturile agentiei au scazut la 789 milioane lire sterline (1,34 miliarde dolari), de la 855 milioane lire, in aceeasi perioada a anului trecut, relateaza Reute…

Ziarul Financiar · 27 octombrie 2003 · 2 min de citit



Agentia britanica de presa Reuters, cel mai mare furnizor de informatii financiare din lume listat la bursa, a anuntat scaderea veniturilor pe al treilea trimestru al anului cu 7,7%, din cauza tendintei bancilor de a reduce cheltuielile. Veniturile agentiei au scazut la 789 milioane lire sterline (1,34 miliarde dolari), de la 855 milioane lire, in aceeasi perioada a anului trecut, relateaza Reuters.



Veniturile din abonamente au scazut cu 10,9% si declinul pe intreg anul va depasi probabil 11%. “Am observat totusi scaderea pe ansamblu a ratei de anulare a abonamentelor”, a declarat directorul executiv Tom Glocer, adaugand ca “exista semne de redresare in Statele Unite, cum ar fi declinul ratei de renuntare la abonamente si solicitarea de noi abonamente, dar nu observam o redresare semnificativa si in Europa”.



Reuters deruleaza in prezent un program de restructurare prin care reduce personalul cu 19%, scade numarul de produse oferite si promoveaza ofertele de cercetare incercand sa economiseasca si in acelasi timp sa relanseze vanzarile.



Actiunile Reuters au crescut cu 3,6% la inceputul acestei saptamani la bursa londoneza, si au castigat 35% anul acesta.



Mai putine anulari



Veniturile din abonamente realizate de divizia care vinde informatii si stiri financiare brokerilor si bancilor, cu cea mai mare pondere in totalul veniturilor, a scazut cu 10,9% in al treilea trimestru. Previziunile unui grup de analisti intervievati de Bloomberg anuntau o scadere cu 11,3%, fara a lua in calcul impactul variatiei ratelor de schimb valutar.



Al treilea trimestru a avut cel mai redus nivel net al ratei de rnuntare la abonamente, din primele trei luni din 2002, au mai spus reprezentantii Reuters. Multi dintre clientii agentiei britanice au raportat cresterea profiturilor in acest trimestru, pe seama noilor emisiuni de obligatiuni si a cresterii indicilor bursieri. Pre exemplu, puternica banca americana de investitii Merrill Lynch a raportat luna aceasta al doilea profit trimestrial din toate timpurile, datorita evolutiei optimiste a cursurilor bursiere, care a determinat o crestere de 50% a castigurilor. Morgan Stanley si Lehman Brothers au anuntat ca profiturile acestui trimestru s-au dublat pe seama emisiunilor de obligatiuni si a ameliorarii cursurilor bursiere, iar Goldman Sachs Group si-a marit profitul net cu 30% pe seama veniturilor din actiuni.



Institutiile financiare de pe Wall Street vor avea probabil unul dintre cei mai profitabili ani, daca trendul ascendent al burselor se mentine. Profiturile lor cumulate ar putea ajunge la un record de 22,5 miliarde dolari, arata estimarile unui sondaj realizat de Securities Industry Association.



Decimarea produselor



Reuters a spus ca intentioneaza sa reduca numarul de produse si servicii furnizate la 50, pana in 2006, de la peste o mie, cu un an in urma. In prima faza compania a anuntat ca va mentine circa 200 de produse.



Reuters intentioneaza sa vanda obligatiuni in valoare de 500 milioane euro, aceasta fiind prima sa emisiune de bonduri denominate in euro, a anuntat directorul financiar David Grigson, precizand ca fondurile obtinute vor fi folosite pentru a refinanta o facilitate de credit semnata in luna aprilie.
andreea.melinte@zf.ro

Citește și