Versiunea completă
Business Hi-Tech

Veniturile UPC România au scăzut la 143,5 mil. dolari

Veniturile UPC România au coborât anul trecut cu 2,7%, la 143,5 milioane de dolari, compania încetinind semnificativ ritmul de scădere a afacerilor, odată cu creșterea numărului de abonamente cu 3,6%, la 1,608 milioane, potrivit datelor prezentate joi de grupul-mamă Liberty Global.

Vlad Popescu - Mediafax · 23 februarie 2012 · 3 min de citit

Veniturile UPC România au coborât anul trecut cu 2,7%, la 143,5 milioane de dolari, compania încetinind semnificativ ritmul de scădere a afacerilor, odată cu creșterea numărului de abonamente cu 3,6%, la 1,608 milioane, potrivit datelor prezentate joi de grupul-mamă Liberty Global.

În anul anterior, veniturile companiei au scăzut cu 8,4% față de 2009, de la 161,1 milioane de dolari la 147,5 milioane de dolari.

Numărul abonaților la serviciile de televiziune prin cablu și prin satelit oferite de companie a scăzut ușor, de la 1,156 milioane la 1,142 milioane, creșterile puternice înregistrate pe segmentele de cablu digital și DTH (televiziune prin satelit) fiind insuficiente pentru a estompa total scăderea abruptă pe cablu analog.

Astfel, baza de clienți a UPC România pe cablu analog a coborât cu 21,3%, la 508.200, în timp ce numărul utilizatorilor serviciilor de cablu digital a urcat cu 23,8%, la 351.700, iar segmentul DTH a înregistrat un avans de 24,8%, la 282.800 de abonați.

Numărul clienților serviciilor de internet oferite de companie a crescut totodată cu 10,3%, la 281.300.

Pe telefonie, UPC a raportat un avans de 30,7%, la 184.100 de utilizatori.

În ultimul trimestru al anului 2011, potrivit datelor prezentate de conducerea companiei într-o conferință, operatorul telecom a continuat să își mărească baza de linii generatoare de venit (Revenue Generating Unit – RGU) cu 3,3%, adăugând, față de trimestrul anterior, peste 52.000 noi abonamente, ceea ce face ca baza totală de RGU să atingă 1,61 milioane la finele anului 2011.

Totodată, baza de clienți a UPC România a crescut, în ultimele trei luni compania câștigând 20.400 noi clienți, în urcare cu 2% fațã de trimestrul anterior.

Televiziunea digitală a adus companiei un plus de 23.000 de abonamente în ultimele trei luni din 2011, iar baza de abonamente de televiziune digitală a crescut cu 7% fațã de trimestrul anterior, ajungând la un total de 351.700.

“Evoluția pozitivă a fost efectul extinderii grilei de canale din portofoliul UPC România. Totodată, operatorul are cea mai mare grilă de canale HD transmise prin cablu – 13, și singurul operator care poate oferi abonaților conținut 3D prin intermediul canalului High TV”, a declarat directorul general al UPC România, Severina Pascu.

Televiziunea prin satelit este zona cu cea mai mare creștere în trimestrul al patrulea, de 10,6% față de trimestrul anterior, reprezentând un plus de peste 27.000 de abonamente.

UPC a înregistrat creșteri și pe segmentul de servicii internet, unde compania a câștigat în ultimul trimestru aproape 15.000 abonamente, raportând o creștere de 5,6% față de trimestrul anterior.

Pascu a afirmat că internetul este segmentul de piață cu cel mai mare potențial de creștere și în 2012, compania urmând să investească în rețeaua de date pentru a extinde zona de acoperire Fiber Power.

La sfârșitul anului 2011, UPC oferea servicii Fiber Power 120Mbps în aproximativ 70% dintre localitățile în care compania operează.

Pe zona de servicii de voce, operatorul a înregistrat o creștere de 10% în trimestrul al patrulea față de trimestrul anterior, iar baza de abonamente a crescut cu 16.800, ajungând la un total de 184.000.

Aceste rezultate se datorează introducerii în pachetele 3Play a diferitelor abonamente de telefonie cu minute incluse și telefon DECT gratuit.

Compania UPC, înregistrată în Olanda, face parte din grupul american Liberty Global, cu 20 de milioane de clienți în 13 țări.

Venturile Liberty Global au crescut anul trecut cu 13%, la 9,5 miliarde de dolari, însă compania a afișat o pierdere de 772 milioane de dolari pentru 2011, față de profitul net de 388,2 milioane de dolari raportat cu un an în urmă.

Deteriorarea puternică a rezultatului net este rezultatul înregistrării în 2010 a unui câștig de 1,4 miliarde de dolari în urma vânzării afacerilor din Japonia.

Citește și