Verdictul la legile austerității, dat înainte de reuniunea FMI
Verdictul final în privința legilor austerității după respingerea, marți a moțiunii de cenzură, va fi dat de Curtea Constituțională pe 24 iunie, cu patru zile înaintea întâlnirii board-ului FMI, unde ar urma să se decidă acordarea sau nu a următoarei tranșe de împrumut din acordul cu Fondul. Până atunci însă, Guvernul pregătește o remaniere, următoarele zile urmând să aducă clarificări în legătur…
Verdictul final în privința legilor austerității după respingerea, marți a moțiunii de cenzură, va fi dat de Curtea Constituțională pe 24 iunie, cu patru zile înaintea întâlnirii board-ului FMI, unde ar urma să se decidă acordarea sau nu a următoarei tranșe de împrumut din acordul cu Fondul. Până atunci însă, Guvernul pregătește o remaniere, următoarele zile urmând să aducă clarificări în legătură cu dimensiunea acestei măsuri.
Oficial, Guvernul urma să decidă aseară modul în care ministerele vor reduce cheltuielile și personalul cu 25%. Însă reprezentanții Executivului au negat că în ședința de ieri-dimineață care a fost întreruptă și reluată apoi seara s-ar fi discutat despre remaniere. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a declarat că informațiile privind demisia unor miniștri reprezintă doar zvonuri, în vreme ce premierul Emil Boc a afirmat: “Remanierea se face, nu se discută”.
Precizările purtătorului de cuvânt al Executivului au venit ca urmare a unor zvonuri potrivit cărora mai mulți miniștri, printre care Sebastian Vlădescu, Mihai Șeitan, Daniel Funeriu și Mihai Dumitru, ar urma să-și înainteze demisiile. Funeriu a negat că ar avea de gând să demisioneze, în vreme ce președintele UNPR, Marian Sârbu, fost ministru al muncii, a infirmat, la rându-i, că și-ar fi negociat intrarea în Guvern în locul lui Șeitan. Un alt nume vehiculat pentru a fi cooptat în Cabinet a fost ieri cel al lui Valeriu Steriu (fost secretar de stat la agricultură), care ar fi fost propus pentru portofoliul deținut acum de Mihai Dumitru.
Cu toate aceste negări, mai mulți lideri ai partidului de guvernământ, PDL, au susținut ieri, după o întâlnire cu Emil Boc, că o remaniere va exista. Aceleași surse spun că miniștrii va trebui să prezinte un raport de activitate în fața parlamentarilor PDL. Acest lucru se va întâmpla, cel mai probabil, duminică, când premierul va avea o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PDL și cu președinții organizațiilor județene.
PSD: Reducerea salariilor, un impozit ilegal
Curtea Constituțională a fost sesizată ieri cu privire la neconstituționalitatea măsurilor de reducere a pensiilor și a salariilor de către parlamentarii PSD și cei ai PNL, separat, după ce, cu o zi înainte, fusese sesizată de Înalta Curte de Casație. Sesizările magistraților arată că legea austerității are ca obiect de reglementare o serie de restrângeri ale exercițiului drepturilor, precum cel la salariu, componentă a dreptului de muncă și cel referitor la ajutorul de șomaj, ceea ce ar fi neconstituțional.
Un punct de vedere interesant îl are PSD care susține, între altele, că, de fapt, reducerile avute în vedere de Guvern sunt echivalente cu un nou impozit, lucru care ar fi ilegal să fie reglementat printr-un alt act normativ decât Codul fiscal, întrucât Constituția nu permite reglementări paralele ale unuia și același domeniu, cum este impozitarea.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026