Versuri fara poezie

Acru, nemultumit de toti si de toate, autorul cartii se napusteste la un moment dat si asupra sfintilor din cer, pe care ii acuza ca mananca si beau fara sa se gandeasca si la el.

Volumul de versuri Un zambet la patru dinti de George Peagu (Bucuresti, Ed. Perpessicius, 2007) cuprinde, intr-adevar, versuri, dar nu si poezie. Autorul, prozaic, se plange ca a fost lovit din greseala de o necunoscuta corpolenta pe strada (“Iar cand m-am ridicat de jos,/ Am observat ca mi-am mai rupt si-un os.”), ca n-are pamant si a trebuit sa se multumeasca cu un biet maces tinut pe balcon, ca femeile sunt pline de eczeme “prin partile ferite de lumina”, ca iubita lui tuseste la concert (desi “Firesc mai e ca omul, cand tuseste,/ Sa stea acasa, unde… ii prieste.”), ca aceeasi (sau alta) iubita face echitatie, neglijand treburile casnice (“Mai lasa-ti nadragii o vreme-n gradina/ Si stai langa mine, te rog, doar atat./ Ori canta-mi ceva mai mult in surdina,/ Sau spala-mi, frumoaso, ciorapii, ca put!”), ca il doare o masea, iar dentistul i-a spus sa astepte sa faca intai un abces, ca nu e rasplatit pentru munca lui de-o viata, ca senatorii dorm in Parlament etc.
Femeia moderna, in special, il scoate din sarite pe autorul cartii, care o satirizeaza simplist si neinspirat:
“Volanul in mana ii pare o joaca -/ In casa nu spala, nu calca muierea,/ Dar calca pedala cu toata puterea/ Si nimeni nu-i stie un ac de cojoaca.”
“Cojoaca” numai ca sa rimeze cu “joaca”!
Acru, nemultumit de toti si de toate, autorul cartii se napusteste la un moment dat si asupra sfintilor din cer, pe care ii acuza nici mai mult, nici mai putin decat ca mananca si beau fara sa se gandeasca si la el. Intreaga reprezentare, departe de a avea maretia metafizica prin care s-ar fi salvat de la alunecarea in blasfemie, este meschina si injurioasa, lipsita de farmec literar:
“Toti sfintii stau la masa si se-ndoapa/ Ca niste porci tot clefaie din gura,/ Cu barba naclaita de untura -/ La mine nu ajunge un pahar cu apa./ Ca niste caini pe labe rod la os,/ Se-ndoapa zdravan, ragaie vartos.”
Pe pagina de garda a cartii, sub titlu, scrie: “poezie cu ceva umor”. Dar versurile lui George Peagu n-au deloc umor. Au doar sarcasm si acela lipsit de finete. In mod inexplicabil, autorul prefetei, Marcel Crihana, ii inalta o oda lui George Peagu: “cult, dar reusind sa se tina departe de orice imitatie, cu o versificatie muzicala, dar de o armonie aspra, masculina, cu un umor foarte rafinat…”.
De unde se vede ca, asa cum exista versuri fara poezie, exista si comentarii critice fara spirit critic.