Viața ca Teologie/ de Ziarul de duminică

Costion Nicolescu

Părintele nostru Dumitru Stăniloae

sau

Viața ca Teologie

Meteor Press Publishing

Părintele Dumitru Stăniloae a fost un om asupra căruia Dumnezeu și-a revărsat darul Său din preaplin. În plus, Părintele a știut să fie de o trezvie extraordinară, a știut să primească darul și să-l sporească cu o rodnicie rară. Teologia sa este o continuă convorbire prietenească cu Dumnezeu.

Scrierile Părintelui Stăniloae vor rămâne mereu un izvor de bună mireasmă teologică, întăritor întru cunoașterea și păstrarea neabătută a dreptei credințe. Rămâne ca noi să nu risipim această moștenire care poate fi cuprinsă, pe scurt, în aceste cuvinte: un duh filocalic. Filocalia va trebui să continue, iar volumul al XIII-lea să fie neapărat cu extrase din scrierile Părintelui Dumitru Teologul.

Această carte cuprinde evocări, câteva studii și un interviu, care, foarte probabil, este ultimul acordat de Părintele Dumitru Stăniloae.

„Cu multă fascinație se apleca Părintele Dumitru asupra reliefării unor aspecte specifice ale limbii, limbă formată prin trăirea țăranilor în Biserică. Ortodoxia a coborât în graiul național o putere sfințitoare. Nicăieri nu poate fi aflată mai deplin starea spirituală a unui neam decât în limba de care se slujește spre comunicare: Ce e mai intim, mai cotidian, mai esențial vieții sufletești a omului decât graiul matern? Și precum e graiul, așa e și omul. Omul curat folosește cuvinte curate și le încarcă de înțelesuri curate ale sufletului propriu. Cuvintele merg în suflet și cum sunt ele, așa se face și sufletul. Ortodoxia întrebuințând la slujbă cuvintele de fiecare zi ale omului, le purifică de sensurile impure, le îmbracă în vraja evocărilor din lumea cerească, îl pune pe om să le exprime în dispozițiile cele mai elevate ale vieții sale și omul, întrebuințându-le după aceea în viața zilnică, va fi influențat de aceste curpinsuri ale lor, va avea în aceste sensuri o frână, va avea în aceste sensuri o frână a gândurilor sale și icoane cerești de contemplare. Ca urmare exprimarea românului este ocolită și îmbunată, marcată de admirabilă și specifică pudoare, niciodată vulgară.” („Ortodoxia, modelul spiritualității românești”, în Gândirea, nr. 6, 1940)