Viață de film cu voice over/ de Stelian Țurlea

Eroul romanului „Vizionare”*)  este un scenarist norvegian școlit la Copenhaga, plin de idei, dar departe de cerințele producătorilor, obligat să schimbe mereu „punctul de vedere”. Trăiește de patru ani cu iubita lui, art director într-o agenție de publicitate, într-o casă de care s-au plictisit. De fapt, amândoi s-au plictisit de relația lor, simt cum nu mai au același point of view. Singura soluție pe care o găsesc este un joc erotic primejdios: vizionările de apartamente în care susțin că vor să se mute și în care fac tot ce le stă în putință să facă sex fără să fie prinși.

Îndepărtarea dintre cei doi e profundă: „M-a înfricoșat gândul că nu mai eram în stare să-i tălmăcesc scenele, replicile, gesturile, că nu o mai puteam descifra pe Cathrin. Poate că totul fusese doar o aventură de o noapte între noi. Și în timp ce aceste gânduri păleau, de parcă fața mea din oglindă s-ar fi golit, prelingându-se prin ochi, m-am gândit imediat la contrariu, că poate niciodată nu văzusem mai limpede ca în această clipă, în această toamnă ambiguă și plină de incertitudini despre care va fi vorba acum.”

În paralel, reprezentantul unei case producție care îl plătește de ceva vreme pentru mult așteptate scenarii îi solicită scrierea unui scenariu de film erotic, aproape un film porno, cu un subiect similar vizionărilor cărora li se dedau eroul și iubita sa. Relația pare să se îmbunătățească, pasiunea trecută reînvie, dar totul e o aparență, ca și varinatele succesive ale scenariului scris în paralel, fericirea nu ține mult și iubita dispare, nimeni nu știe unde, nimeni nu știe de ce. „Formula melancoliei e simplă: ai pierdut ceva pentru totdeauna, ceva ce trebuie înlocuit mereu cu altceva.” – meditează eroul.

Surpinzător cât de multe trimiteri subliminale există la un număr de filme daneze recente cu teme similare, care au stârnit emoție, surpriză, chiar proteste pe diferite meridiane. Dar romanul e mult mai mult, poate fi inclus în genul polițist și totodată e un roman cu final deschis. Acțiunea se desfășoară într-o epocă a imaginii la care se referă insistent personajele, la proiecții și filme care obsedează, amestecul de imaginar, realitate și film creează confuzii, o stare de tensiune și un turbion care-l înghite pe cititorul neatent, care nu se mai miră de eșecul eroului pe toate planurile, nici de producerea unui film în care a fost păstrată doar esența scenariului abia citit și în care numele scenaristului inițial nu e amintit nici măcar în ultima scenă.

Peste toate se aude, nestingherit, voice over-ul.

Un roman apăsător, al unuia dintre cei mai înzestrați scriitori norvegieni ai momentului.

*) Lars Saabye Christensen – Vizionare, Editura Univers, traducere și note de Sanda Tomescu Baciu