Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Viața din fotografie/ de Stelian Țurlea

Literatura română postbelică ar fi extrem de săracă fără Mircea Martin – spune Călin Vlasie într-un cuvânt înainte. Ca atare, a promis și realizat la editura pe care o conduce un volum omagial când criticul a împlinit, astă-toamnă, 70 de ani. Volumul cuprinde mai multe părți – I. Texte despre cultură, cu editoriale ale lui Mircea Martin din revista Cuvântul din anii 2004-2006, II. Oglinzi, cu int…

Adrian Voicu · 6 ianuarie 2011 · 4 min de citit

Mircea Martin – 70

Editura Paralela 45

Literatura română postbelică ar fi extrem de săracă fără Mircea Martin – spune Călin Vlasie într-un cuvânt înainte. Ca atare, a promis și realizat la editura pe care o conduce un volum omagial când criticul a împlinit, astă-toamnă, 70 de ani. Volumul cuprinde mai multe părți – I. Texte despre cultură, cu editoriale ale lui Mircea Martin din revista Cuvântul din anii 2004-2006, II. Oglinzi, cu interpretări ale operei criticului, impresii despre om și dedicații, III. Dialog Mircea Martin – Ion Bogdan Lefter la cafeneaua critică și IV. Arhiva foto.

Arnaldur Indridason

Orașul borcanelor

Editura Trei

Traducere de Monica Vlad. Arnaldur Indridason s-a născut în 1961 la Reykjavik. A lucrat mulți ani ca jurnalist și critic de film în Islanda. “Orașul Borcanelor”, primul său roman, a câștigat Nordic Crime Novel Award. De aceeași recunoaștere s-a bucurat și al doilea roman al său, “Silence of the Grave”, premiat cu prestigiosul CWA Gold Dagger Award. Ambele cărți fac parte dintr-o serie de 10 romane care îl au ca personaj principal pe detectivul Erlendur Sveinsson, un bărbat tăcut, ursuz, cu umor sec, veteran al poliției din Rykjavik. “Orașul Borcanelor” este un loc tăinuit în care se păstrează organele prelevate pentru cercetare genetică. Odată pătruns în acest laborator de medicină legală, Erlendur găsește cheia unor fapte care au afectat mai multe generații. Seria Erlendur este publicată în peste 26 de țări.

Radu Cernătescu

Literatura luciferică

O istorie ocultă a literaturii române

Editura Cartea românească

Radu Cernătescu este un consecvent hermeneut al aplicațiilor filosofiei oculte. Cartea de față adună eseurile dedicate subteranelor conotative ale literaturii române, aproape toate abordări surprinzătoare, multe dintre ele părând chiar exagerări și, ca atare, greu de acceptat. Radu Cernătescu stabilește că fenomenul masonic a fost mai general decât ar fi bănuit profanii, el unind sau apropiind personalității într-un fel de familie. “E o abordare polisemică a literaturii române – subliniază Cornel Ungurreanu – care evidențiază pentru întâia oară în spațiul cultural românesc importanța circulației simbolurilor și arhetipurilor crescute în marginea societăților oculte de tip occidental.”

Anca Mizumschi

Versouri

Editura Humanitas

Ilustrație grafică – Petru Lucaci. După “Poze cu zimți” și “Anca lui Noe”, poeta lansează acest volum de versuri sub semnul “Corabiei lui Sebastian” a lui A.E.Baconski. Autoarea însăși susține că cele trei volume de versuri ale sale sunt unite prin atmosferă și teme comune și s-au născut separat doar printr-un travaliu poetic pe care n-are cum să-l explice. “În spatele lucrurilor / se ascunde / întotdeauna ceva / fără de care / unul din noi / n-ar putea trăi // în celălalt.” Despre Anca Mizumschi Simona Șora spune că “este una dintre cele mai puternice și mai adevărate poete din câte am putut citi în ultimii ani.”

Dan C. Mihăilescu

editor

Cărțile care ne-au făcut oameni

Editura Humanitas

După ce a fost întrebat ani la rând care sunt cărțile de căpătâi ale unui om adevărat, Dan C. Mihăilescu s-a gândit să ceară unui grup de douăzeci de intelectuali recunoscuți public drept somități în domeniul lor să scrie un text despre primele lor lecturi și eventual să încropească o listă cu titluri de lecturi fundamentale. Firește, alegerea respondenților nu putea fi decât subiectivă, ceea ce editorul recunoaște. A rezultat o carte fermecătoare, la care contribuie Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ștefan Câlția, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Nicolae Manolescu, Mihai Măniuțiu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleșu, Victor Rebengiuc, Alex. Ștefănescu, Valeriu Stoica, Ion Vianu.

Ion Cucu

(în dialog cu un cristian)

Cum ar arăta viața fără fotografie?

Casa de Pariuri literare

Este primul volum dintr-un lung dialog realizat de un cristian cu Ion Cucu, legendarul fotograf al scriitorimii române. Ion Cucu este depozitarul unei arhive foto uriașe, un adevărat tezaur, dar și “povestașul” fascinant al unor întâmplări cu scriitori, pe care le istorisește cu har și voluptate. Când întregul dialog al douămiistului un cristian cu atemporalul Ion Cucu va fi publicat integral, vom avea la dispoziție o imagine panoramică a vieții literare românești derulate sub zece președinți ai breslei.

Citește și