Viata dupa viata

Active in perioada comunista sub directiva crearii unor depozite de ideologie transpusa plastic, muzeele noastre au incetat dupa 1989, cu irelevante exceptii, sa fie depozitarele prin achizitii ale operelor create de artistii romani. Cele cateva expozitii dedicate unor personalitati a caror opera s-a incheiat prin voia destinului nu au determinat nici achizitii de stat sau particulare semnificative, nici cresterea cotei valorice in palidul comert cu opere de arta, caci despre o piata in sensul consacrat nu putem vorbi inca.
Acestea sunt cateva dintre trimiterile de subtext ale expozitiei Viata operei dupa moartea artistului: Maria si Aurel Ciupe deschisa la galeria Alianta Artelor din Cluj-Napoca. Titlul ar putea parea aproape telenovelistic daca nu ar atinge cu adevarat o problema de fond ce depaseste lumea artelor plastice. Vasile Radu, organizatorul expozitiei si tenacele curator al galeriei de aproape un deceniu, proiecteaza chiar un simpozion cu acest subiect, pentru care expozitia deschisa in Piata Unirii nr. 1-2 are mai degraba sensul unui preambul provocator.
Intrand in detalii, putem spune ca destinul cuplului de artisti Ciupe si al operei lor poate fi unul dintre cele mai semnificative pentru tema abordata daca interpretam adecvat reperele esentiale ale biografiei lor. Formati in perioada interbelica, cei doi au cunoscut o ascensiune fulminanta abia dupa instaurarea comunismului in Romania. Ambii devin profesori universitari, dar Aurel Ciupe se detaseaza valoric de consoarta fiind recompensat cu toate onorurile conferite de regimul comunist: rector al institutului de arta si sef al filialei clujene a UAP, maestru emerit al artei, Premiul de stat, expozitii peste hotare, monografii dedicate, achizitii importante. Maria Ciupe supravietuieste sotului “plecat” cu un an inainte de marea schimbare din ’89 si, inainte de a se stinge in anul 2001, participa la expozitia lucrarilor din colectiile clujene ce comemoreaza centenarul maestrului.
Fructificand privilegiile ce, paradoxal, au rasplatit o opera cu o componenta partinica aproape nula, cuplul Ciupe a acumulat un capital de influenta care s-a epuizat in momentul disparitiei lor fizice. Posteritatea pare a avea alte prioritati decat cele ale unui catalog complet, al unei retrospective critice sau a unei juste aprecieri a cotelor valorice. Orfane, operele de arta nu se descurca singure…