Viața pe net

Categoric, lumea în care trăim se schimbă radical! Obiceiurile tinereților mele, cu întâlniri cu prieteni, cu taifasuri îndelungi la un pahar, în jurul unei mese, cu plimbări în natură tind să fie înlocuite de viața pe net. Am un prieten care mă uimește: nici nu se trezește bine și aleargă la laptop, deschide facebookul, scrie și răspunde de zor, aproape uitând să mai stea de vorbă cu cei din jur. Firește că e o exagerare, o boală, multă vreme am socotit că sunt puțini cei atinși de ea, până am constatat că fenomenul este de-a dreptul de masă. Și, până la urmă, a intrat în literatură.

Nu cu multe săptămâni în urmă, “Ziarul de duminică” a publicat un interviu cu Alexandra Ares, o scriitoare plecată din România, stabilită în Statele Unite, care scrie la fel de cursiv și de bine în română și în engleză și căreia i s-a publicat relativ recent al doilea său roman, inclusiv în românește*). Despre cele două romane ale sale, autoarea spunea: “Când am scris primul meu roman, «Visătoarele» (publicat în românește tot la Polirom), am descris – ca fiecare autor aflat la debut – o experiență mai degrabă personală, care pur și simplu trebuia să țâșnească afară. La al doilea roman, am dorit să procedez ca un scriitor profesionist și să creez o lume și un personaj cât se poate de diferite de mine, o americancă dintr-un orășel mic, care nu a călătorit niciodată în afara Statelor Unite, lumea boemă din East Village (unde nu am locuit niciodată). Am vrut, de asemenea, să scriu despre un subiect cu care foarte multe persoane să se poată identifica, și anume povestea unei tinere lovite de recesiune, care trebuie să o ia de la zero și care petrece foarte mult timp pe internet unde, evident, dă de bucluc. În epoca globalizării cred că publicul cititor din România și cel din America au foarte multe lucruri în comun. Și tinerii din România au fost loviți de recesiune, și tinerii din România se simt deseori singuri, și tinerii din România petrec din ce în ce mai mult timp pe net, și tinerii din România sunt preocupați să își descopere vocația și doresc să se maturizeze urgent ca adulți, să găsească o iubire adevărată sau măcar un partener de ieșit în oraș în weekend.”

Plin de curiozitate am citit și acest al doilea roman, “Viața mea pe net”, despre care am aflat că a fost finalist la “U.S.A. Best Books 2011”. Chiar dacă apare în colecția “chick-lit”, literatură pentru puicuțe, despre care mai toată lumea spune că se adresează doar unui anumit public, fără mari pretenții culturale, trebuie dintru început să spun că este un roman cât se poate de serios și de bine realizat. Sunt titluri cu duiumul, publicate în afara colecțiilor chick-lit, infinit mai lipsite de calități estetice. Povestea e simplă: o tânără își pierde slujba la o galerie de artă din New York și simultan și iubitul o părăsește pentru o altă femeie. Încearcă să se salveze apelând la Craigslist, o rețea de net la care apelează gratuit oricine pentru orice problemă: tânăra își caută un loc de muncă, o colegă de cameră cu care să împartă chiria, un prieten și chiar un nou iubit pe net. Face exact ce face majoritatea celor din jur. Se întâmplă și nenorociri: disperată, acceptă o slujbă de damă de companie, după ce i s-a promis că nu va fi obligată să ajungă la relații sexuale cu clientul și constată că realitatea este mult mai dură. Nu mai intrăm în amănunte, dezvăluind succesiunea de întâmplări. Povestea, cum însăși autoarea mărturisea în interviul amintit, oferă starea de senzație imediată, de povestire sincopată, amuzantă, cu sufletul la gură, a unei fete de cultură și educație obișnuite, așa cum se relatează pe bloguri. Și, firește, nu se poate încheia decât cu un happy-end.

Dar mult mai important decât povestea în sine mi se pare această conștientizare a vieții pe net în zilele noastre. Eroinei i se spune: “Știu că ești undeva, acolo, și-ți trăiești viața. Faci cumpăraturi, intri pe net, te duci la film, trăiești. Dar uneori noaptea, în momentele tale de luciditate, te întrebi cum și de ce ai ajuns aici și simți că trebuie să fie ceva mai mult, știi că există undeva, cineva, care te caută. Simți goliciunea…”

Sau: “Soarta te-a adus aici. Te caut de mult timp. O femeie inteligentă, pătrunzătoare, pasională, romantică. Încearcă-ți norocul!

Aventura începe cu un email…”

Iar concluzia nu poate fi decât una: “Declar că înțeleg perfect că viața n-are sens fără computere.” “Viața fără internet în secolul al XXI-lea e tortură curată – declară eroina în ziua în acre i se strică laptopul. N-am cum să mă informez, nu am acces la Craigslist, nici la mail sau la Google, nu-mi pot căuta de lucru. Până și-n închisoare au internet.”

Acesta să fie viitorul?

*) Alexandra Ares – Viața mea pe net. Editura Polirom, colecția “Chic”. Traducere din limba engleză și note de Larisa Copăceanu