Viața sub raze X/ de Daniel Nicolescu

Mai mult decât o explorare a limitelor artei sau decât o experiență inovatoare la nivel de limbaj plastic, expoziția lui Nick Veasey (19 martie – 4 septembrie 2011, Galeria Espace de la Vallée, din localitatea Serris, la nord-est de Paris), este o fanfară de marketing. Celebrul artist britanic (care expune pentru întâia oară în Franța) a așezat în spațiul galeriei, care seamănă mai mult a “hotel particulier” decât a ansamblu expozițional, 15 lucrări intitulate generic “Radiografia modei”.

Un titlu exact, tautologic, câtă vreme cele 15 exponate nu sunt nimic altceva decât niște imagini, realizate cu raze X, ale unor obiecte-cult, care ilustrează marile curente din sfera modei contemporane. Fie că este vorba despre un corset feminin, despre o sacoșă brodată, despre un iPod, despre un scooter, despre un ursuleț de pluș sau despre o haină de piele Perfecto, obiectele “interpretate” de către Veasey au fost așezate într-o cameră obscură special concepută și au fost expuse unor raze X care, apoi, le-a imprimat imaginea esențializată pe un film fotografic.

Radiografiile au fost ulterior scanate, prelucrate, reimprimate la scara 1/1 și expuse în micul palat despre care vorbeam. Sau puse pe o serie de tricouri care se vând în cadrul galeriei. Cronicarii de specialitate vorbesc despre faptul că Veasey dorește să răspândească o nuanță de derizoriu asupra gesturilor autorităților publice care încearcă, din ce în ce mai mult, să ne controleze cu ajutorul razelor X și al camerelor de supraveghere. Sau că deturnează niște gadgeturi, niste iconuri ale design-ului, spre a le transforma în frumusețe pură. Oricât am rescana în minte imaginile cu pricina, în afară de ingeniozitate și de arguție, nu am găsit nimic altceva. Adică un motiv strașnic să invidiem PR-ul galeristic occidental care izbutește să facă evenimente artistice din orice raze chiX.

O moștenire grea sau lupta pentru Vermeer

Pe 18 martie, comisia austriacă pentru restituirea operelor de artă furate de naziști a formulat un aviz negativ privind retrocedarea unuia dintre cele mai celebre tablouri ale lui Vermeer moștenitorilor fostului său proprietar, Jaromir Czernin (în date generale, desigur nuanțabile, situația pretențiilor acestora e similară, după cum veți vedea, celei a moștenitorilor fostului proprietar al bustului Domnișoarei Pogany, aflat actualmente în patrimoniul Muzeului de Artă din Craiova). Prin urmare, faimoasa pânză, intitulată “Arta picturii” (sau, după un mai vechi act de botez, “Atelierul pictorului”, foto 4) nu va mai părăsi simezele de la Kunstistoriches Museum din Viena. În virtutea unei legi din 1998, Austria a restituit până acum 10.000 de opere furate de la proprietarii lor sub cel de-al Treilea Reich. În 2009, o altă lege amplificase câmpul restituirilor la nivelul operelor care făcuseră obiectul unei tranzacții financiare. Este exact temeiul pe care s-au sprijinit moștenitorii pomeniți.

Dar iată povestea: în 1940, tabloul a fost cumpărat de Hitler de la nobilul austriac Jaromir Czernin, contra sumei de 1,65 milioane de reichmarks, prin intermediul directorului Muzeului din Dresda, Hans Posse. Pânza urma să ajungă în muzeul pe care Hitler dorea să-l facă la Linz, în nordul Austriei, adică în provincia sa natală. La sfârșitul războiului, pânza a fost remisă autorităților austriece.

Moștenitorii au considerat că Czernin își vânduse (“cedase”) Vermeer-ul ca să evite persecuțiile, cu atât mai mult cu cât era căsătorit cu o evreică. Spre a-și argumenta decizia, comisia austriacă a amintit faptul că Jaromir Czernin a cerut, în 1940, să facă parte din partidul nazist. Pe de altă parte, dacă ar fi fost restituit, tabloul “Arta picturii” ar fi ajuns, după toate probabilitățile, să fie vândut la licitație și ar fi devenit cel mai scump tablou din lume. Un tablou pe care Kunstistoriches nu ar fi avut proabil niciodată bani să-l recumpere, cu toate clauzele de preempțiune care i s-ar fi inventat.