Victor fara tara
Victor fara tara
E oficial, Hanks poate juca orice, de la un Forrest pe o planeta la un Robinson pe o insula. In Terminalul lui Steven Spielberg, el este un cetatean al Krakoziei, Victor Navorski, un amarastean care se trezeste – in urma unei lovituri de stat – ca nu mai are tara si, deci, nici pasaport valabil… Cum sa mai intre in SUA? Si cum sa se mai intoarca “home”? (din acest pdv, E.T. era mai norocos…) Asa ca ramane – pe timp nedefinit – in “no man’s land”-ul aeroportului JFK din New York, unde ajunge sa cunoasca toate cotloanele permise, toti functionarii, vanzatorii si lucratorii cu ziua; basca noaptea.
Ca film, Terminalul nu poate sta alaturi de Intalnire de gradul 3, de E.T. sau de Lista lui Schindler; si nici n-are rost sa cautati “Krakozia” pe harta – e o tara inventata. Dar cazul de la care s-a pornit e real: cel al unui iranian, care se pare ca a ramas pana astazi in aeroportul Charles de Gaulle de la Roissy. Aceasta legenda urbana nu putea sa nu-l fascineze pe Spielberg, care paraseste repede teritoriul realismului “politic” pentru a se instala, fara efort, pe cel care-i este la indemana: melocomedia – adica un basm modern cu personaje usor stereotipate, bune sentimente, situatii comice si “happy ending” obligatoriu.
Si totusi, exista un moment ce parea sa promita altceva: acela in care Navorski face pe interpretul intre mai-marele aeroportului, Dixon (inflexibilul Stanley Tucci), si un alt amarastean, cetatean cvasi-krakozian care incerca sa treaca medicamente peste granita. Sunt pentru Tata! – striga acesta disperat, incercand sa-i stoarca o lacrima lui Dixon (Nixon?) si amenintand ca se sinucide daca i se confisca pastilele… Nu este cel mai bun moment al filmului: scena e isterica la un mod destul de fals, culminand cu o intorsatura de situatie comic-patetica si neverosimila. Dar, in naivitatea ei manifesta, “scena pastilelor” poate fi vazuta ca o “acmee” a stilului Spielberg in ce are acesta mai bun si mai rau: o grandilocventa emotionala, primara si cam postisa, in care nu crezi o clipa si care, cu toate acestea, iti pune un nod in gat (vezi si momentul, inca si mai gogonat, in care Gupta, batranul om de serviciu cu care ajunge sa se imprieteneasca Victor, opreste un Boeing cu varful… mopului!).
Mai tot Terminalul este o variatiune a acestei scene – numai ca Spielberg, din fericire, este mai inspirat in celelalte. Performanta cea mai surprinzatoare rezida insa in felul dezarmant in care reuseste sa construiasca o “intriga” pornind de la situatia – mai curand antinarativa – a unui om care sta intr-un aeroport. Or aici, dincolo de intorsaturile (cand comice, cand melodramatice) de scenariu, filmul este 100% al lui Hanks! De la prima aparitie pe ecran – cu mersul acela de Charlot rusnac, greoi si bolovanos – si pana la ultima – in care iesirea lui Navorski sub cerul instelat de fulgi este ca ultima misiune a unui Mos Craciun usurat si luminos -, Hanks domina Terminalul. Il domina “colegial”, lasand loc si altora (toti interpretii secundari sunt minunati, iar Catherine Zeta-Jones face rolul cel mai “uman” din cariera sa!), dar – totusi – il domina categoric, trimitand in corzile unor inflorituri de prisos interventiile “auctoriale” ale lui Spielberg (vezi leitmotivul contraluminii orbitoare pe care se profileaza siluetele – si care ar trebui sa sugereze, la tot pasul, iminenta miracolului…). In astfel de momente, Spielberg face cu ochiul – ca un vechi cinefil – la filmele uceniciei sale de cineast (Mr Smith Goes to Washington al lui Capra de pilda…); dar nu se ridica nici la inventia prodigioasa din Minority Report, nici la omagiul creativ din Duel pe autostrada sau A.I.
Terminalul este (inca) un “feelgood movie” marca Spielberg, care pare sa fi trecut – cu viteza unui supersonic – pe langa un film mare…
* Terminalul/The Terminal, r. Steven Spielberg, scen. Sacha Gervasi, Jeff Nathanson, cu: Tom Hanks, Catherine Zeta-Jones, Stanley Tucci. Muzica: John Williams. Imaginea: Janusz Kaminski. Prod. SUA, 128 minute. Distribuit de Ro Image 2000
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026