Victor Ponta a plagiat în lucrarea de doctorat - CNATDCU
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în ședința de vineri, că premierul Victor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
Decizia Consiliului a fost luată prin votul celor 13 membri prezenți din totalul de 21.
În urma acestei decizii, CNATDCU a trimis Ministerului Educației propunerea de retragere a titlului de doctor al lui Ponta.
Preșdintele Consiliului General al CNATDCU, Marius Andruh, a declarat că a fost analizată, pagină cu pagină, o lucrare de 307 pagini, constatându-se că 85 dintre acestea sunt copieri fără indicareasursei, foarte ușor de detectat.
În ce privește bibliografia lucrării de doctorat a lui Ponta (“Curtea Penală Internațională”), în cazul a aproape 40 de pagini ale lucrării nu a fost menționată sursa.
Ministrul Educației, Liviu Pop, care a emis joi un ordin de reorganizare a CNATDCU, susține că acest for nu are competență să ia decizii în acest sens.
Totodată, Pop afirmă că de problemele de plagiat se ocupă Consiliul Național de Etică, acesta fiind singurul care poate rezolva problema posibilului plagiat al premierului.
Consiliul Național de Etică (CNE) – care, la 21 iunie, preciza, că nu a primit nicio sesizare privind un eventual plagiat pe numele Victor Ponta – este un organism consultativ, fără personalitate juridică, funcționând pe lângă Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (ANCS).
Premierul Victor Ponta este acuzat de plagiat, conform revistei Nature, care susține că a accesat documente prezentate de o persoană anonimă indicând faptul că mai mult de jumătate din teza sa de doctorat privind Curtea Penală Internațională ar conține texte copiate.
Într-un interviu acordat publicației “El Pais”, șeful Guvernului este citat spunând că își va asuma responsabilitatea în cazul în care se va dovedi că teza sa de doctorat este un plagiat și cu siguranță se “va retrage” și răspunde afirmativ la întrebarea dacă va demisiona în acest caz.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026