Versiunea completă
Politică

Videanu: Cel mai mare regret al meu este că nu am înființat cele două companii energetice la timp

Adriean Videanu, fostul ministru al economiei în cabinetul Boc 4, a declarat că cel mai mare regret al mandatului său este că nu a înființat la timp cele două companii energetice prin care se are în vedere restructurarea sistemului național de producere a energiei electrice.

Roxana Petrescu · 3 septembrie 2010 · 1 min de citit

Adriean Videanu, fostul ministru al economiei în cabinetul Boc 4, a declarat că cel mai mare regret al mandatului său este că nu a înființat la timp cele două companii energetice prin care se are în vedere restructurarea sistemului național de producere a energiei electrice.

Acestea ar fi trebuit să fie funcționale de la jumătatea acestui an, dar din cauza mai multor factori înființarea acestora a fost amânată pentru începutul anului viitor.

Videanu spune că cea mai mare realizare a mandatului său sunt “200 MW în zona energiilor regenerabile care au contract de preluare în rețea”. “Am stimulat Transelectrica”, a spus Videanu în contextul în care investițiile în proiectele de energie regenerabilă sunt până la acest moment realizate de companii străine.

Citește și