Viena devine a doua capitala economica a Romaniei
Viena devine a doua capitala economica a Romaniei
Daca compania austriaca de petrol OMV va prelua Petrom, si sunt mari sanse sa o faca, austriecii vor ajunge sa fie puternic implicati sau chiar sa controleze o mare parte din bussines-ul romanesc, in petrol, bere, zahar, materiale de constructii, banci, asigurari, cherestea, supermarketuri sau real estate.
Ministrul Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu, a anuntat la sfarsitul saptamanii trecute ca OMV, Occidental (SUA) si MOL (Ungaria) sunt singurele companii interesate de privatizarea Petrom. Conform informatiilor din piata, doar OMV va depune insa o oferta conform asteptarilor statului roman (pentru tot Petrom, in cash), Occidental fiind interesata mai mult de extractie, iar MOL de un schimb de actiuni.
Austria era la sfarsitul lunii februarie pe locul cinci din punct de vedere al tarilor care au investit in Romania, cu 491 milioane euro (peste 5% din investitiile straine directe totale de 8,7 miliarde euro), inaintea unor tari mai puternice economic: Italia, Marea Britanie, Spania sau Japonia.
Astfel, in ultimii ani au venit pe piata romaneasca bancile Raiffeisen, HVB (Creditanstalt, cumparata apoi de banca germana HVB), Volksbank, companiile de asigurari Sara Merkur, Grawe, WienerStaedtiche (care a cumparat Unita). In afara de serviciile financiare, austriecii au fost foarte interesati si de productie, ajungand in top pe pietele pe care s-au implicat Agrana (zahar), Wienerberger (caramizi), Brau Union (bere), Holzindustrie Schweihofer (cherestea) sau Billa (supermarketuri).
Iar la acestea ar mai trebui adaugate companiile multinationale occidentale au venit in Romania prin filiala din Austria, cum este cazul Henkel (cosmetice, produse de curatat) sau Generali (asigurari).
“Toate aceste investitii se explica prin mai multi factori. Odata, Austria este aproape geografic. Apoi, in ultimii ani au intrat in Austria capitaluri straine interesate de extindere. Dar cel mai important este faptul ca Viena a fost in mod traditional poarta Occidentului spre Europa Orientala, inclusiv in perioada comunista, astfel incat firmele din aceasta tara au capatat experienta in afacerile cu cei din Est. Inainte de ’89, Viena era un cap de pod catre Estul Europei pentru firme japoneze, americane, dar si britanice sau germane. Exporturile de legume si fructe ale Romaniei, de exemplu, mergeau prin Viena”, explica profesorul universitar din cadrul Academiei de Studii Economice Dumitru Badea.
Badea, care a lucrat in comert exterior inainte de ’89 , a fost partener de afaceri cu austriecii intr-o firma de asigurari (Sara Merkur) dupa aceasta data si a condus aceasta firma pana acum cativa ani, iar acum s-a retras din afacere.
Badea mai explica apetitul austriecilor pentru Romania si prin faptul ca pentru firmele austriece in cautare de extindere aceasta piata (ca si celelalte din Estul Europei) este mult mai usor de accesat. “Ei nu pot sa patrunda in alte zone. N-o sa vedeti prea multe firme austriece mai la Vest, adica in Franta, Olanda sau Germania”, spune el.
Ca oameni de afaceri, austriecii sunt perceputi ca fiind foarte rigurosi, dar si destul de conservatori. “In general nu este usor sa lucrezi cu ei, fiindca se gandesc mult si analizeaza fiecare miscare pe care o fac”, mai spune Badea.
Oricum, prin aceste achizitii, Romania este in mod limpede considerata ca parte a Europei Centrale, o zona dominata de Imperiul austriac din secolul al XIX-lea.
adrian.mirsanu@zf.ro ; sorin.pislaru@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026