Viitorul șef al BCE: Italia poate scăpa de sub control datoriile dacă îngheață măsurile de austeritate
Italia riscă să intre într-o spirală de necontrolat a datoriilor dacă nu va lua măsuri "drastice" pentru reducerea cheltuielilor bugetare și restabilirea încrederii în finanțele publice, avertizează guvernatorul băncii centrale italiene Mario Draghi, citat de The Telegraph. Oficialul italian, care…
Italia riscă să intre într-o spirală de necontrolat a datoriilor dacă nu va lua măsuri “drastice” pentru reducerea cheltuielilor bugetare și restabilirea încrederii în finanțele publice, avertizează guvernatorul băncii centrale italiene Mario Draghi, citat de The Telegraph.
Oficialul italian, care luna viitoare va deveni șeful Băncii Centrale Europene (BCE), consideră că măsurile de austeritate trebuie implementate “imediat” și că pachetul de măsuri de austeritate de 54 miliarde euro la care s-a angajat guvernul nu este suficient.
“Trebuie să acționăm rapid. Maniera în care rata dobânzii a crescut în ultimele trei luni, dacă se va prelungi, ar putea conduce la o spirală necontrolabilă”, atenționează Draghi.
“Evenimentul nu se va întâmpla. Toți cetățenii noștri trebuie să fie conștienți de acest lucru. A crede că ajutorul va veni din exterior este o iluzie tragică”, adaugă Draghi.
Avertismentul vine pe fondul turbulențelor din Roma unde premierul Silvio Berlusconi are nevoie de un vot de încredere după ce marți a eșuat în a obține suficiente voturi pentru măsurile destinate reducerii deficitului bugetar.
Agenția de evaluare financiară Moody’s a redus ratingul Italiei pentru prima oară în ultimii 20 de ani, cu trei trepte, de la “Aa2” la “A2”, din cauza temerilor legate de capacitatea guvernului de a revigora economia și a recâștiga încrederea piețelor în finanțele statului. Tăierea calificativului subliniază îngrijorările tot mai mari ale investitorilor cu privire la a treia cea mai mare economie a zonei euro care este dependentă de ajutorul BCE pentru a ține sub control costurile de finanțare de pe piețe.
Nouriel Roubini, președintele fundației Roubini Global Economics, compară economia italiană cu un “elefant” prea mare pentru a fi salvat. Roubini consideră că zona euro este o bombă cu ceas și numai o “bazooka uriașă, de cel puțin 2.000 mld. euro” poate imuniza Italia și Spania de contaminarea piețelor financiare.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026