Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Vimetco amână până în toamnă vânzarea a 21% din acțiunile Alro

Grupul Vimetco, controlat de omul de afaceri rus Vitali Mașițki, va amâna pentru la toamnă vânzarea a 21% din acțiunile Alro (ALR) din cauza contextului extern de pe piețele financiare, care pune sub semnul întrebării succesul ofertei, potrivit unor surse din piața de capital.

Stefan Musgociu - Mediafax · 30 iunie 2011 · 1 min de citit

Grupul Vimetco, controlat de omul de afaceri rus Vitali Mașițki, va amâna pentru la toamnă vânzarea a 21% din acțiunile Alro (ALR) din cauza contextului extern de pe piețele financiare, care pune sub semnul întrebării succesul ofertei, potrivit unor surse din piața de capital.

“Le este teamă de contextul piețelor și din această cauză vor amâna oferta probabil pentru la toamnă”, au declarat sursele citate. Inițial, startul ofertei pentru vânzarea acțiunilor era preconizat pentru mijlocul lunii iulie. Vimetco, grup înregistrat în Olanda, a anunțat la mijlocul lunii mai că vrea să vândă printr-o ofertă publică maximum 20,96% din acțiunile Alro din participația de 87,96% pe care o are împreună cu Conef.

Dacă pachetul ar fi vândut joi la bursă, acesta ar valora 553,3 milioane lei (131,4 milioane euro). Vânzarea acțiunilor Alro ar fi cea mai mare ofertă derulată de Bursa de la București de o companie privată.

Citește și