Vine iarna, scoate banul!

Acum, cu noul val de scumpiri pe care, ca de obicei, autoritatile il pun pe seama alinierii la preturile din Uniunea Europeana, lumea se zgribuleste parca mai tare decat ar face-o indeobste la apropierea frigului de sfarsit de toamna. Nu stiu cum se intampla, dar te infrigurezi si mai si cand te arde la buzunar. E adevarat ca la rampa a iesit si primul barbat din stat, explicand ca este o majorare semnificativa, dar ca ne va fi mai usor sa dam acum de trei ori mai mult, decat cu taraita in trei rate. Genul asta de argumentatie l-am mai auzit, chiar si pe vremurile “acelea”. Iti luau de cu vara o cota marita la intretinere, ca sa te scuteasca la iarna de cheltuieli suplimentare. Atata doar ca le mai majorau o data de cum venea iarna. Contau nu atat pe memoria noastra scurta sau pe prostie, cat pe lehamitea care ne apasa mai ceva ca o boala. Nu s-a prea schimbat modul de a trata masa amorfa numita ba populatie, ba popor, ba electorat.
Oricum, multimea nestiuta si muta de oameni saraci avea de multa vreme mizeria incrustata pe scoarta. Este un lucru de care nu cred ca se mai poate scapa. Intalnesc zilnic batranei ponositi care alearga de la un capat la altul al targului pentru o marfa mai ieftina, femei modeste care se bucura de o mana de spanac capatata gratis, ca sa nu mai vorbesc despre cei mai temerari, care, desi imbracati decent si cu aerul unor onorabili functionari ajunsi la pensie, intind pur si simplu mana sa ceara. Nu au aspectul unor cersetori de profesie; cand primesc putinul pe care esti dispus sa li-l oferi, au figuri jenate, incearca sa nu te priveasca in ochi si nu te petrec cu urari pentru frantuzoaica si toata familia. Dar nici cu injuraturi daca nu le dai nimic. Un cunoscut imi spunea ca nu stiu ce matusa nu aprinde lumina pentru nimic in lume la caderea serii. La telenovele nu poate renunta, dar, dupa ce stinge televizorul, bajbaie printre mobile si se da cu capul de usi. E plina de vanatai, a facut rost si de o entorsa, dar economiseste lumina. Si poate ca spera ca pe lumea cealalta o sa aiba parte de lumina dupa voia inimii. Altcineva imi istorisea despre cum foloseste nu stiu ce amarata zoaiele de la rufe pentru propria baie corporala sau invers. Nu m-ar mira sa existe si acum, in carne si oase, eroul unui banc de pe vremea timpul epocii de aur care scrisese pe usa: “Nu folositi soneria, ies eu din cand in cand”.
Recent, trei corifei ai literelor romane au gasit o formula originala de a atrage atentia asupra publicatiilor pe care le conduc: au trimis publicului larg mesaje la plic, chemandu-l la lectura si la sprijinirea culturii. In plus, plicul cu pricina continea cateva firicele de supa concentrata. Nici pe departe suficiente ca sa-ti incropesti de-o farfurie plina. Autorii avertizau astfel asupra insuficientei cantitatii, facand o apropiere glumeata intre o picatura de supa si un dram de cultura. Ei bine, mi-a spus o prietena ca una dintre batranele disperate din multimea amorfa a atentat la toate cutiile postale din bloc si a adunat cat sa-i iasa
de-un castron. “Ti-am spus eu ca tot prin cultura ne salvam?”, mi-a strecurat printre dinti amica mea.