Vine vara, vin corecțiile și numai ofertele statului țin Bursa în priză
Brokerii cred că pe perioada de vară Bursa ar putea să se mai corecteze, însă spun că ofertele publice de vânzare a pachetelor deținute de stat pe Bursă nu vor permite investitorilor să se detașeze prea mult de piață în această perioadă.
Brokerii cred că pe perioada de vară Bursa ar putea să se mai corecteze, însă spun că ofertele publice de vânzare a pachetelor deținute de stat pe Bursă nu vor permite investitorilor să se detașeze prea mult de piață în această perioadă.
“Nu mă aștept să văd o corecție precum cea de anul trecut, dar mă gândesc că o perioadă corectivă poate începe pe perioada verii. Îmbunătățirea climatului economic va conta foarte mult și o revenire mai în forță a acesteia va suscita interesul investitorilor. Ofertele secundare de vânzare a pachetelor suplimentare de acțiuni la Petrom, Transgaz și Transelectrica vor genera interes suplimentar în piață, motiv pentru care nu cred că vom cădea în apatia înregistrată anul trecut”, a explicat Mihai Chișu, broker la IFB Finwest.Bursa a crescut ușor vineri, cu 0,39%, în linie cu piețele externe, însă pe o lichiditate redusă, iar acțiunile SIF Moldova (SIF2) au coborât cu 5%, din cauză că începând de vineri cumpărătorii acestor titluri nu mai pot încasa dividende aferente anului trecut. Teoretic, în data ex-dividend prețul acțiunilor ar trebui să se corecteze cu o valoare apropiată de dividendul pe care îl va acorda emitentul respectiv. Acțiunile SIF Moldova au scăzut cu 0,07 lei, iar dividendul net este de 0,0756 lei/titlu.
Chișu spune că cei mai mulți investitori așteaptă să vadă reacția celorlalți jucători după trecerea datelor de înregistrare pentru marcarea dividendelor și abia apoi vor începe să tranzacționeze.
“Este interesant că SIF-urile au date diferite de înregistrare și cred că în funcție de reacția pieței la SIF Moldova se va contura o opinie între investitori și aceștia o vor îngloba într-o strategie viitoare pentru acțiunilor SIF-urilor care au date de înregistrare ulterioare. Nu mai puțin adevărat este că mulți investitori nu doresc să stea cu acțiuni în așteptarea distribuirii dividendelor deoarece acest proces este de durată și blochează practic niște bani. Din această categorie fac parte în special speculatorii, care au nevoie de bani pentru rulaj”, a declarat Chișu.
Impactul corecției titlurilor SIF Moldova în evoluția indicelui BET-FI a fost anulat de ascensiunea titlurilor a trei dintre SIF-uri și ale FP. Astfel, la finalul ședinței, indicele se plasa cu 0,73% peste nivelul de joi.
Mihai Chișu crede că investitorii vor reacționa la rezultatele financiare din primul trimestru, pe care majoritatea companiilor le vor anunța săptămâna viitoare, doar dacă acestea vor reprezenta surprize.
“Dacă piața va fi într-o stare de relaxare, anunțarea rezultatelor financiare va avea efecte doar pentru câteva zile asupra prețurilor”, a spus brokerul.
Brokerul estimează că piața nu va repeta în acest an scenariul din al doilea semestru din 2010, când, după corecțiile din luna mai, cele mai multe acțiuni au înregistrat variații ușoare până la finalul anului.
Cotația acțiunilor SIF Oltenia a stagnat la 1,515 lei, iar titlurile FP au crescut cu 2,57%, la 0,559 lei.
În ședința de marți, acțiunile FP au atins cel mai redus preț de la listare, de 0,538 lei, dar în următoarele ședințe au revenit ușor.
La finalul sesiunii de la București, bursele vest-europene erau în creștere cu până la 1,2%, linia fiind urmată și de piețele din Europa Centrală și de Est, care avansau cu maximum 0,9%.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026