Versiunea completă
Politică

Vîntu și Cezar, cercetați în libertate pentru șantaj

Judecătoria Sectorului 5 București a decis, joi seară, că Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar pot fi cercetați în libertate în dosarul în care sunt acuzați de șantajarea lui Sebastian Ghiță, respingând propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor doi.

Mediafax · 22 aprilie 2011 · 2 min de citit

Judecătoria Sectorului 5 București a decis, joi seară, că Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar pot fi cercetați în libertate în dosarul în care sunt acuzați de șantajarea lui Sebastian Ghiță, respingând propunerea procurorilor de arestare preventivă a celor doi.

Procurorul de ședință aflat în sală la pronunțarea deciziei a declarat recurs, care va fi judecat la Tribunalul București.

Decizia a fost luată la capătul unei ședințe de judecată care a durat aproape cinci ore și după mai bine de o oră de deliberări.

Sorin Ovidiu Vîntu a plecat imediat după încheierea ședinței de judecată, preferând să aștepte pronunțarea deciziei acasă.

După ce instanța a rămas în pronunțare, în fața Palatului de Justiție, sediul Judecătoriei Sectorului 5, s-au adunat circa 20 de bărbați, cel mai probabil apropiați ai lui Ion Ilie Cezar, care l-au așteptat pe acesta să iasă din sală.

Cu ocazia pronunțării, care s-a ținut în ședință publică, instanța a sancționat cu avertisment trei jurnaliști care s-au ridicat și au vrut să părăsească sala în timp ce judcătorul dădea citire deciziei.

La ieșirea din Sala de judecată, Ion Ilie Cezar nu a făcut nicio declarație. În schimb, avocatul său, Cristian Sîrbu, a calificat decizia magistraților ca fiind justă. El a precizat că, pe parcursul ședinței de judecată, cei doi acuzați au prezentat instanței mai multe probe conform cărora “situația în acest dosar ar sta cu totul altfel”. Rugat să detalieze, avocatul Sîrbu a precizat că este vorba de o serie de probe audio, înregistrări ale unor discuții între cei implicați în acest dosar, fără să spună de cine au fost realizate.

La finalul ședinței de judecată, Sorin Ovidiu Vîntu a declarat că miercuri, când a fost audiat, i-a spus procurorului Marius Iacob că are “probe indubitabile, audio-video, care demonstrează falsitatea tuturor acuzațiilor”, pe care acesta le-a refuzat și a dispus reținerea sa. El a adăugat că a prezentat aceste probe în fața instanței.

Sorin Ovidiu Vîntu și Ion Ilie Cezar sunt acuzați că l-au șantajat pe Sebastian Ghiță, de la care ar fi cerut 150.000 de euro pentru a nu denunța contractul de consultanță și management dintre Realitatea și Asesoft. Citiți mai mult despre cercetarea lui Sorin Ovidiu Vîntu pe www.mediafax.ro

Citește și